Caz șocant în județul Vaslui, orașul Murgeni. Un polițist s-a ales cu dosar penal, după ce a bătut cu ranga un bărbat în vârstă de 49 de ani.
Un om al legii din orașul Murgeni, județul Vaslui, s-a ales cu dosar penal, după ce a bătut cu ranga un bărbat în vârstă de 49 de ani. Polițistul N. T., în vârstă de 45 de ani, a fost enervat la culme, după ce bărbatul care muncea acasă la acesta, A. M., nu a mai dorit să vină să presteze. Victima a ajuns la spital, după ce polițistul i-a provocat răni grave, acum fiind cercetat penal pentru infracțiunea de lovire și alte violențe, arată vremeanoua.ro.
De asemenea, polițistul a fost trimis în fața Comisiei de Disciplină a Instituției, primarul orașului Murgeni susținând că atitudinea și comportamentul pe care l-a avut bărbatul de 45 de ani nu sunt exemplare. Bărbatul care a fost bătut de polițist este decis să își scoată un certificat medico-legal prin care să demonstreze că a fost victimă a violențelor și, de asemenea, să îl acționeze în instanță pe agresor.
Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc în data de 4 decembrie. Polițistul local N. T. l-a văzut pe bărbat pe drumul din satul Sărăteni, suburbie a orașului Murgeni. Bărbatul care a fost bătut de polițist ar fi trebuit să se prezinte în cursul zilei de sâmbătă la locuința omului legii, pentru a munci, însă nu a făcut-o. Inițial, când polițistul l-a întâlnit pe bărbat, pe drum, au avut o ceartă. Însă, de la ceartă la bătaie a fost un singur pas.
Cei doi s-au certat și amenințat, iar, mai apoi, polițistul, care avea asupra sa o rangă, a început să îl bată pe bărbat. Victima nu a reacționat, spun martorii, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În jurul orei 11:40, s-a făcut un apel către 112, după ce bărbatul a căzut lat pe drum, într-o baltă de sânge.
Echipajul de ambulanță ajuns la fața locului l-au luat pe bărbat și a fost transportat la Spitalul din Bârlad. Acolo, medicii au spus că are „plagă tăiată cu hematom epicranian, plagă tăiată antebraț stâng și multiple contuzii”.
În data de 5 decembrie, victima polițistului a fost trimisă acasă, cu recomandări medicale. În data de 6 decembrie, bărbatul a trebuit să se prezinte în fața medicului legist pentru a elibera un certificat medico-legal. Atunci, victima a spus că îl va da pe polițist în judecată.
”Agresorul este cercetat într-un dosar penal deschis de Poliția Orașului Murgeni, în care se fac cercetări pentru infracțiunea de lovire și alte violențe. De asemenea, se vor stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc fapta și se vor lua măsurile care se impun”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Manolache.
De asemenea, și primarul orașului Murgeni a făcut o declarație: ”Am înțeles că a avut o altercație, un conflict, unde a lovit cu un corp metalic, levier ceva. S-a întâmplat, asta e, o să-l băgăm în Comisia de Disciplină și o să vedem ce măsură vom lua, chiar dacă fapta s-a petrecut în timpul lui liber! Asta nu-l absolvă de vină că a avut o conduită necorespunzătoare! Conduita unui polițist local trebuie să fie model, conform statutului de polițist local”.
Sursă foto: Pixabay