Caz şocant! Dată afară din casă, femeia a murit! Tradiţia ULUITOARE care a ucis-o pe tânăra de 21 de ani

De: Cancan
Publicat: 13/01/2018 | 16:40

Deşi temperaturile din Nepal ating valori negative în perioada de iarnă, femeile sunt în continuare obligate să doarmă în aceste adăposturi, care de cele mai multe ori nu au un sistem de încălzire, scrie publicaţia The Guardian.

Administratorului guvernamental Tul Bahadur Kawcha a precizat că femeia de 21 de ani a murit intoxicată cu monoxid de carbon, după ce ar fi aprins un foc ca să se încălzească.

Potrivit tradiţiei hinduse, femeile aflate în perioada de menstruaţie trebuie să doarmă afară, ca să nu stârnească furia zeilor sau să contamineze locuinţele. În zonele rurale, oamenii cred că dacă nu vor face acest lucru, vor avea ghinion; astfel că membrii familiilor respectivelor femei se vor îmbolnăvi sau chiar vor muri.

În timp ce femeile căsătorite petrec în afara satului doar câteva zile din lună, altele au interdicţie să se întoarcă în sat chiar şi o săptămână. Ritualul este cunoscut drept „excludere menstruală” şi se practică în ciuda unei interdicţii impuse de autorităţi.

Conform instanţelor din Nepal, oricine forţează o femeie să doarmă în aer liber în perioada în care se află la menstruaţie riscă o amendă de 3.000 de rupii. Interdicţia a intrat în vigoare în luna august, din cauza numeroaselor decese.

În cele mai multe cazuri, femeile au murit intoxicate cu monoxid de carbon, dar altele au fost atacate de fiarele sălbatice, scrie The Guardian, citat de stirileprotv.ro.