Caz ireal în maternitate. O româncă pe nume Ionela a născut un bebeluș microsom. Medicii au crezut că nu văd bine
O româncă a povestit, în cadrul unui interviu recent, prin ce momente grele a trecut, după ce a născut un bebeluș microsom. Fiica sa a venit pe lume, la data de 25 februarie 2022, cu greutatea de 600 de grame. La aproape un an de la naştere, Ionela poate spune în sfârşit că micuţa este bine.
Ionela Frunză a fost nevoită să nască în regim de urgență, după numai 25 de săptămâni de sarcină. Bebelușul, o fetiță care se numește Mia, a cântărit la naştere doar 600 de grame. La data de 5 mai ajunsese cu greu la un kilogram și 200.
Femeia şi-a putut ţine copilul în braţe după două luni şi jumătate de la naştere.
„Când vorbesc despre asta, încă mă trec fiorii”, a mărturisit Ionela.
Mia, probleme de sănătate cauzate de naşterea prematură
Pentru a lua în greutate a fost nevoie de îngrijiri în secția de terapie intensivă neonatală a spitalului „Cesare Arrigo”, unde a fost ținută în incubator. Secția a fost ulterior transferată la spitalul Santi Antonio e Biagio.
„A fost externată definitiv pe 17 iunie, așa că ultimele zece zile de internare și le-a petrecut la Santi Antonio e Biagio”, a povestit Ionela.
După o perioadă lungă şi foarte dificilă, mama şi fiica sa au mers în sfârşit acasă. Cu toate acestea, Mia mai are de rezolvat mici probleme cauzate de naşterea prematură, însă cel mai important este că a reuşit să le depăşească pe cele dificile.
„Acum ne întoarcem la spital pentru kinetoterapie și am fost să rezolvam și unele complicații cauzate de nașterea prematură. Important este că Mia crește și este bine acum”, a mai explicat femeia.