Zilele acestea, trei badante din Italia au ajuns pe primele pagini ale presei locale, după ce a ieșit la iveală ce cadouri au putut să primească de la un bătrân. Inginerul ajuns la 99 de ani era îngrijit de ele și, în semn de recunoștință, le făcea daruri inimaginabile. Îngrijitoarele au ajuns inclusiv în instanță, ca urmare a suspiciunilor rudelor.
Cele 3 femei au fost acuzate de înșelăciune și chemate în judecată. După un lung proces, magistrații le-au găsit nevinovate de acuzații. Inițial, procuratura ceruse doi ani și două luni de închisoare, dar și o amendă.
Susanna Peccolo (60 de ani), Vittoria Barbugian (79 de ani) și Stefania Monica Pelizza (56 de ani) îl îngrijeau pe un inginer pe nume Aldo Arcangioli (99 de ani). Vreme de 6 ani, i-au fost alături în fel și chip, iar el a decis să-și arate recunoștiința prin cadouri.
În cei șase ani, cele 3 femei au primit, în total, nu mai puțin de un milion de euro și bijuterii. Când bătrânul a murit, iubita unui nepot de-al inginerului a acționat în judecată. Pe parcursul procesului, a ieșit la iveală că la data de 1 octombrie 2014 bătrânul a semnat un cec în valoare de 10.000 de euro pentru soțul uneia dintre cele 3 femei. Mai mult de atât, badanta primise cecuri cu sume cuprinse între 700 de euro și 130.000 de euro, Vittoria ajungând, în final, la o valoare totală de 526.950 euro. Monica Pelizza, pe de altă parte, a primit 476.740 de euro.
Susanna Peccolo a beneficia de donații consistente, sub formă de cadou. Bonus: a fost numită moștenitoare a averii inginerului, în două testamente diferite.
Pe parcursul cercetărilor făcute de către anchetatori, s-au efectuat și perchiziții la casele celor 3 badante. Au fost analizate și testamentele, inclusiv cu expertiză grafologică.
Decizia finală luată de către anchetatori a fost că bătrânul de 99 de ani era perfect sănătos și în deplinătatea facultăților mentale, dar suferea de depresie și cele 3 femei îi erau singurele prietene.
(CITEȘTE ȘI: Badantele românce care au făcut Italia să lăcrimeze: „M-am sacrificat pentru a avea cei de acasă tot ce le trebuie”)