Caz incredibil la Iași. Ce a pățit un șofer de autobuz după ce a pus o frână bruscă în oraș

Publicat: 21/08/2019 | 14:23

Polițiștii din Iași au deschis un dosar penal nemaiîntâlnit! Oamenii legii îl acuză de fugă de la locul accidentului și vătămare corporală din culpă pe un șofer de autobuz din județ care, în timpul serviciului, a frânat brusc și ar fi provocat rănirea unui bătrân. (VEZI ȘI: GHINION. UN ȘOFER DIN IAȘI A MERS LA POLIȚIE SĂ DECLARE UN ACCIDENT MINOR, ÎNSĂ A UITAT CĂ BĂUSE ALCOOL)

Întâmplarea s-a petrecut acum câteva zile și a intrat în vizorul polițiștilor după ce victima a ajuns la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Victima are 89 de ani

„Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 13 august a.c., în timp ce acesta ar fi condus un autobuz pe raza municipiului Iaşi, ar fi frânat brusc, moment în care un bărbat de 89 de ani s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut, necesitând ulterior îngrijiri medicale”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Șoferului i se reproșează că nu a sesizat poliția după ce bătrânul a fost accidentat în autobuz, în urma frânării bruște. Dacă va fi găsit vinovat, şoferul de autobuz riscă până la șapte ani de închisoare, potrivit legii. (CITEȘTE ȘI: ACCIDENT ÎNTRE UN AUTOBUZ ȘI UN MICROBUZ PE PLATFORMA AEROPORTULUI HENRI COANDĂ)