Chiar dacă Gheorghe Dincă a declarat că le-a ucis pe Luiza Melencu și pe Alexandra Măceșanu, familiile adolescentelor speră că acestea sunt, încă, în viață. Ancheta se află în desfășurare, criminaliștii încercând, în continuare, să afle ce s-a întâmplat cu adevărat în ”Casa groazei” din Caracal.
Prietenii Luizei Melencu au postat în spațiul online alte fotografii în care apar alături de ea, scriind, totodată, că le este dor de ea și speră să fie în viață, ceea ce îi doresc și Alexandrei Măceșanu.
„Ne este dor de tine #LuizaMelencu sper sa fiți în viață și tu și #AlexandraMeceșanu ?????????“, au scris prietenii Luizei în mediul online.
„Numai eu şi Dumnezeu ştim unde se află Luiza”, ar fi spus Gheorghe Dincă, în fața altor deținuți, conform România TV.
Psihologul criminalist Liviu Chesnoiu a declarat că Gheorghe Dincă este ”detașat” nu mai stă să își imagineze ”consecințele faptelor sale”. Conform reputatului psiholog criminalist, ”Monstrul din Caracal” nu mai este în ipostaza animalului hăituit din primele zile ale anchetei.
„Gheorghe Dincă e detașat, nu știi dacă vine dintr-o asigurare de genul stai liniștit că nu pățești nimic, avem noi grijă sau pur și simplu e o defecțiune de tip psihic, s-a decuplat de la realitate, nu mai stă să-și imagineze consecințele faptelor sale, ale anchetei, ale condamnării. Probabil e o reacție de protecție a psihicului foarte stresat de a ieși din această capcană prin detașare emoțională. Stă, se uită în ochii anchetatorilor, dă explicații, gesticulează, dă din mâini, ca un om care s-a regăsit, nu mai e în postura de animal hăiuit din primele zile”, a declarat psihologul criminalist Liviu Chesnoiu, pentru Libertatea.