Cauzele aparitiei abcesului dentar si modalitatile de tratament
Ioana Radu Medic Stomatolog Abcesul dentar apare, de obicei, in tesuturile din oasele maxilare, aflate la capatul unui dinte infectat. De obicei, acesta provine de la o infectie bacteriana care s-a acumulat in tesutul pulpar al dintelui si este cauzat, in majoritatea cazurilor, de o carie dentara netratata sau de o afectiune parodontala extinsa. Cele mai frecvente simptome ale abcesului sunt durerea la atingerea dintelui, tumefierea in zona fetei, a capului si, mai ales, tumefierea gingiei, precum si scurgerea unui lichid purulent din zona afectata. Pentru tratarea abcesului, este necesar sa mergeti la medicul stomatolog care va va „deschide” dintele pentru a drena infectia. Daca este necesar, medicul va face o incizie in zona tumefiata. De asemenea, se recomanda administrarea de antibiotice pentru distrugerea bacteriilor care au generat infectia. Ulterior, se va trata canalul dintelui respectiv sau, daca nu se poate realiza acest lucru, se va extrage dintele.