Cauza decesului lui Sorin Nazîru. De ce a murit fostul portar al juniorilor de la Dinamo, de fapt

Publicat: 25/07/2024 | 17:23

Florin Sorin Nazîru, în vârstă de doar 16 ani, a avut parte de un final tragic. Moartea adolescentului legitimat la CSM Râmnicu Sărat fost portar la CS Dinamo U17, a survenit în urma îmbolnăvirii – tânărul sportiv ar fi contractat o bacterie de la o piscină. Motiv pentru care a făcut o formă de meningită și septicemie. Familia și anchetatorii așteaptă, acum, rezultatele necropsiei. Vezi mai jos detaliile.

O altă tragedie a lovit lumea sportului românesc. Florin Sorin Nazîru, un adolescent de doar 16 ani, a decedat în urma unor probleme medicale. Potrivit datelor, fotbalistul legitimat la CSM Râmnicu Sărat, fost portar la CS Dinamo U17, ar fi contractat o bacterie atunci când a mers la piscină. A decedat în urma septicemiei și a unei forme de meningită.

Familia este îngenuncheată de durere și se pregătește de funerarii. Acum, cei dragi și anchetatorii așteaptă rezultatele necropsiei. Totodată, inspectorii OPC Buzău (Oficiul pentru Protecția Consumatorului) și DSP au deschis anchete în jurul acestui caz. În cursul zilei de joi, 25 iulie 2024, la piscina din Râmnicu Sărat s-au prezentat inspectorii OPC în vederea prelevării probelor. Adolescentul a susținut că a mers la piscina respectivă, iar în urma îmbăierii ar fi ingerat apă.

Vezi și Cine este medicul care a constatat decesul lui Andrei Versace. Tot el va efectua autopsia + nu este la prima lui vedetă

Vezi și Ce i-a spus criminalul din Buzău soției sale, cu 5 săptămâni înainte să o ucidă. Oamenii sunt revoltați

Sorin Nazîru, adolescentul de 16 ani legitimat la CSM Râmnicu Sărat, ar fi luat o bacterie de la piscină

Conform Observatornews.ro, sursele medicale susțin că adolescentul în vârstă de 16 ani ar fi ajuns la spital, prima oară, pe 19 iulie. Tânărul a spus la Spitalul din Râmnicu Sărat că ar fi înghițit apă din piscină. A acuzat stări de rău, de vomă. Medicii au decis să îi administreze o perfuzie, apoi a fost lăsat să meargă acasă. La câteva zile distanță, pe 22 iulie 2024 (luni), s-a prezentat, din nou, la același spital.

Atunci, doctorii au decis ca adolescentul să fie transferat rapid la Spitalul „Matei Balș” din București. Apoi, la Spitalul „Marie Curie”. Ieri, 24 iulie 2024, Sorin a murit. În mediul online, apropiații și reprezentanții clubului sportiv au transmis mesaje de condoleanțe.

„Sincere condoleanţe! Academia clubului nostru regretă dispariţia fostului junior dinamovist Sorin Florin Nazîru, ultima oară la CSM Râmnicu Sărat, decedat astăzi în urma unui accident cumplit. Născut pe 27 iunie 2008, tânărul Sorin Florin Nazîru (foto, primul din stânga, cu numărul 12) a fost portar al echipei CS Dinamo U17 până la finalul sezonului trecut. Academia de Fotbal CS Dinamo îşi exprimă pe această cale profunda tristeţe şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate şi suporterilor echipei CSM Râmnicu Sărat. Dumnezeu să-l odihnească!”, se arată într-un mesaj postat de Academia de Fotbal CS Dinamo.

„Cu mare tristețe anunțăm trecerea în veșnicie a fostului portar al grupei 2008 din cadrul CSM Râmnicu Sărat, Sorin Florin Nazîru. Cu inima grea și cu gândurile alături de familia și prietenii acestuia, ne exprimăm sincerele condoleanțe și ne rugăm ca sufletul său să găsească pace în lumea de dincolo!
Drum lin spre lumină, Sorin! Veșnic vei rămâne în inimile noastre!”, a transmis Clubul Sportiv Municipal Râmnicu Sărat.

Sursă foto: Facebook