Căutări disperate în Ialomița. Patru bărbați s-au răsturnat cu barca în brațul Borcea. Doi sunt de negăsit
Tragedie, astăzi, într-o localitate din Ialomița. O barcă în care se aflau patru bărbați s-a răsturnat, iar doi dintre ei au dispărut în apele brațului Borcea. Pompierii fac eforturi disperate pentru a-i găsi. Doi dintre bărbați s-au salvat și au ajuns la mal, dar celelalte două persoane este posibil să se fi înecat. (VEZI ȘI: MOMENTE DE GROAZĂ ÎN CERNAVODĂ! O MAȘINĂ A PLONJAT ÎN APĂ)
La locul intervenției, în comuna Vlădeni, s-au deplasat de urgență patru echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu două bărci pneumatice, o autospecială de stingere, o autospecială SMURD și un echipaj SAJ Ialomița.
Medicii au acordat primul ajutor celor două persoane cu vârste de 36, respectiv 37 de ani. Bărbatul de 36 de ani a fost preluat ulterior și transportat la Spitalul Municipal din Fetești. În aceste momente se desfășoară operațiunea pentru căutarea posibilelor persoane înecate, bărbați de aproximativ 42 ani, respectiv 48 ani.
Căutările vor fi reluate dimineață
Luciul apei a fost cercetat până la lăsarea serii. Deocamdată, din păcate, persoanele dispărute pe brațul Borcea, nu au fost găsite. Căutările vor fi reluate mâine dimineață la prima oră, fiind solicitat și sprijinul unei echipe de scafandri de la ISU „Dealul Spirii”București-Ilfov. (CITEȘTE AICI: O FATĂ A SUNAT LA 112 DE PE MARGINEA DUNĂRII, SPUNÂND CĂ E URMĂRITĂ. APOI A FOST VIOLATĂ)