„Caut doamnă sau domnișoară pentru…” Ireal ce a scris un ieșean în formularul cu reclamații din supermarket

Publicat: 12/02/2023 | 10:28

Viața de unul singur nu este neapărat roz, iar asta pare să o știe foarte bine și un bărbat din Iași. Acesta a hotărât că are nevoie de o parteneră, așa că nu pierde nicio ocazie pentru a o găsi. Că e vorba de avizierul pentru formularele de reclamații dintr-un supermarket sau de rubrica de matrimoniale, bărbatul nu pierde timpul.

Clienții dintr-un supermarket din Iași au rămas fără cuvinte și au avut o criză de râs după ce au văzut mesajul unui bărbat dintr-un formular de reclamații. Cum spuneam, acesta își caută parteneră și face orice să o găsească. Chiar și-a scris năzuințele și în formularul de reclamații.

Bărbatul din Iași a completat formularul și a anunțat pe toată lumea că este în căutare de parteneră. Se pare că acesta își dorește o relație serioasă pe termen scurt. Evident că oferă seriozitate, dar și bonuri de masă celei interesate.

„Caut doamnă sau domnișoară pentru relație serioasă pe termen scurt. Ofer seriozitate și bonuri de masă”, este mesajul scris în formularul de reclamații, unde bărbatul și-a lăsat și numărul de telefon pentru a putea fi contactat de pretendente.

(CITEȘTE ȘI: ŞOC TOTAL PENTRU UN ITALIAN, DUPĂ CE A MERS ÎNTR-UN SUPERMARKET DIN ROMÂNIA SĂ ÎŞI CUMPERE UNT! REACŢIA LUI S-A VIRALIZAT)

A devenit viral

Anunțul bărbatului a deveni viral, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Internauții s-au amuzat copios pe seama bărbatului din Iași și nici pretendentele nu au lipsit. Gestul bărbatului a amuzat pe toată lumea, iar mulți au glumit pe seama acestuia.

„Dacă era prințul din Dubai și avea bonurile de masă de la el… era coadă… Mei!”, „Să mai spună cineva că mama proștilor nu este mereu gravidă: De la 1 ianuarie la 31 decembrie!”, „Off, eu chiar sunt interesată dar nu mai am credit să îl sun. Mă poate ajuta cineva să îl găsesc?, „Și eu sunt interesată, chiar îmi doream pe cineva lângă mine și nici cu bonurile de masă nu mi-ar sta rău”, „Este chiar generosul domnul. Oare câte bonuri de masă oferă”, au fost doar câteva dintre comentariile internauților.

(VEZI ȘI: LA ASTA NU TE AȘTEPTAI! DOI BĂRBAȚI AU VENIT CU TRACTORUL CU PLUG LA UN MALL DIN IAȘI. CE AU DESCOPERIT POLIȚIȘTII)