Catrinel Sandu a primit o veste îngrozitoare: ”Sunt șanse de 1% ca tată să își revină”

De: Cancan
Publicat: 13/06/2019 | 19:32

Vedeta a venit de urgență din Statele Unite, unde locuiește de câțiva ani, pentru a fi alături de tatăl ei care trece prin clipe grele. Medicii îi dau șanse minime de supraviețuire, după ce a suferit un atac vascular. 

Catrinel, capul sus și pieptul în față!”, acestea erau cuvintele cu care o îmbărbăta tatăl ei de fiecare dată pe Catrinel Sandu, atunci când lucrurile în viața ei nu erau prea bune.

Iată că, din păcate, nici acum nu sunt prea bune, iar acest îndemn al părintelui ei, aflat pe patul de spital, îi revine în minte lui Catrinel și se agață de el. Trebuie să fie tare, curajoasă și să se pregătească pentru ce este mai rău, iar Catrinel încearcă să se adune după întâlnirea cu echipa de medici de la Spitalul Colentina, acolo unde tatăl ei se află internat din luna martie, după ce a făcut un atac vascular cerebral, relatează click.ro.

Din păcate, starea bărbatului s-a înrăutățit, fix după ce a apucat să își îmbrățișeze și să își vadă fiica, de parcă acesta era singurul moment pe care îl mai aștepta.

Miercuri, după degradarea bruscă a stării de sănătate a tatălui său, la aproape trei luni de când se află internat în Spitalul Clinic Colentina, Catrinel Sandu a primit noi vești de la medici. Din păcate, acestea sunt proaste, iar șansele de recuperare sunt mici.

Din păcate, de marți, starea de sănătate a tatălui meu s-a schimbat în rău. De 3 zile este rău, medicii l-au reintubat. Vorbesc cu el, dar nu mai are nici o reacție. Echipa aceasta minunată de medici face tot ce se poate omenește, chiar trag de el, nimeni nu a renunțat. Au încercat să mă protejeze, dar ieri mi-au spus realitatea. Sunt șanse 1 la sută! Asta am apreciat la medici, că se țin de această mică șansă, deși nu știu dacă alții ar fi procedat la fel. Sunt altfel oamenii de la Colentina. Și nu se comportă doar cu mine așa, ci cu toți pacienții. Sperăm la o minune, speranța moare ultima. Vreau să mai spun ceva. În tot acest timp, tata întreba tot timpul «când vine Catrinel?». Își dorea să mă vadă, poate ca așa a fost destinul”, a declarat vedeta pentru click.ro.