Calina Roman are o relație specială cu mama ei, pentru ea fiind mai mult o prietenă. Catinca Roman s-a arătat deranjată de zvonurile potrivit cărora fata ei ar fi mult prea slabă și ar suferi de anorexie. Femeia a precizat că fiica sa se simte foarte bine în pielea ei și că nu are nicio problemă gravă.
„Îmi cere sfaturi în materie de modă, mai facem schimb de haine, îmi trimite mereu pe WhatsApp cum se îmbracă. Am văzut că s-a scris că e mult prea slabă. Așa e constituiția ei, ea mereu a fost subțire, nu a ținut diete restrictive, am avut discuții despre cât de periculoase sunt dietele, asta este, a fost norocul ei, seamănă cu tatăl ei, nu cred că o să aibă probleme de greutate„, a spus Catinca Roman la un post de televiziune.
Calina Roman a mărturisit că are o relație specială cu mama ei. Catinca Roman este pentru ea mai mult o prietenă.
„Când am orice fel de problemă cu mama vorbesc. Cred că problemele mi le creez eu singură…. problema cu instagramul, cu băieţii, sunt situaţii şi situaţii… Am studiat muzica opt ani de zile. Mama este un exemplu, este un om foarte bun, prea bun. E mama şi îmi place totul la ea”, a povestit Calina Roman.