Solistul trupei Holograf a stârnit numeroase controverse în urma declarațiilor pe care le-a făcut în legătură cu noul virus și măsurile restrictive impuse în pandemie. Catinca Roman a reacționat și ea în acest caz și l-a atacat dur pe Dan Bittman.
Cântărețul s-a transformat în unul dintre cele mai controversate personaje din showbiz. Acesta a făcut o serie de declarații surprinzătoare legate de COVID-19. După ce a spus că virusul nu există, a atacat măsurile de restrictive impuse, iar mai apoi a revenit la sentimente mai bune și a spus că virusul există. (CITEȘTE ȘI: CATINCA ROMAN, CONFESIUNI DURE DESPRE PETRE ROMAN: „PE OANA O MAI ATINGEA, LA MINE N-A AVUT CURAJ”)
Toate aceste declarații au stârnit un val de controverse, iar artistul a fost atacat de multe persoane din showbiz. În rândul celor care au criticat acțiunile lui Dan Bittman se înscrie și Catinca Roman. Aceasta a condamnat inițiativa artistului și l-a acuzat de faptul că a făcut toate aceste lucruri pentru bani.
„Mi se pare odios ce face omul acesta, pentru bani. Înțeleg, el e obișnuit cu mulți bani, ba chiar foarte mulți și acum e disperat că sărăcește. Ce să mai vorbim, acum și-a pierdut omul finanțele de la PSD, că pentru ei obișnuia să cânte în campania electorală. De acolo lua el banul gros. Sunt indignată de ce face și am să i-o spun și-n față, când o să mă văd cu el!”, a declarat Catinca Roman, potrivit Impact.ro.
Catinca Roman a mai declarat că pentru ea toată această perioadă a fost destul de grea, iar noul virus a făcut-o extrem de precaută. Vedeta așteptă apariția vaccinului și speră ca pandemia să se sfârșească. (VEZI ȘI: OANA ŞI CATINCA ROMAN NU ÎŞI MAI VORBESC DE LUNI BUNE! CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎNTRE CELE DOUĂ SURORI)
„Eu nu iau cu lejeritate chestia asta cu virusul. Am avut cazuri chiar printre prietenii mei. În izolare, pentru mine, nu a fost o problemă, îmi e bine să stau singură, sunt mai casnică, am citit mult. La început am fost exagerată, dezinfectam toate cumpărăturile cu spirt, fructele, tot din magazine.
Masca am purtat-o de la început. Eu țin la chestia asta cu purtatul măștii, nu mi se pare o nenorocire. Așa că nu știu de ce ne ambalăm atât cu masca asta. Vaccinul o să-l fac. Și eu și fiica mea, Calina”, a mai spus Catinca Roman.