Catinca, anunţ bulversant despre Silvia Chifiriuc, actuala soţie a lui Petre Roman: „E tot o victimă şi ea”

Publicat: 09/04/2024 | 10:45

Catinca Roman rupe tăcerea și face noi dezvăluiri despre fostul soț al mamei sale. După ce l-a revăzut pe Petre Roman la înmormântarea Mioarei din februarie, fiica cea mare a jurnalistei nu s-a mai putut abține. Catinca a dezbătut mai multe subiecte despre tatăl vitreg, printre care și despre actuala lui soție, Silvia Chifiriuc.

După mai bine de o lună de la înmormântarea Mioarei Roman, fiica cea mare a acesteia, Catinca, nu se mai abține și aruncă cu săgeți în spre tatăl vitreg. Mioara Roman s-a stins din viață pe data de 23 februarie 2024, în azilul unde locuia. Slujba de înmormântare a jurnalistei a avut loc pe 26 februarie, la o biserică din Capitală, acolo unde și-a făcut apariția și fostul soț al acesteia.

Petre Roman nu a participat la înmormântare, fiind prezent preț de câteva minute la priveghi.

Chiar dacă după încheierea procesului de divorț nu a mai vorbit cu Mioara, fostul prim-ministru s-a prezentat la biserică pentru a-i aduce un ultim omagiu celei cu care s-a iubit mai bine de 3 decenii. După o lună de la pierderea dramatică a mamei sale, Catinca Roman a răbufnit. Vedeta susține că Petre Roman a făcut acest gest doar din obligație.

„Eu nu mai sunt supărată pe el de mult. Ok, nu ai simțit să vii, nu veni. Dar să vii efectiv și s-o faci ca pe o obligație…A făcut-o pentru public. Nu am înțeles niciodată ce l-a deranjat pe el așa de tare de a rupt complet legătura cu noi. În continuare pentru mine este un mister… Eram acolo când a venit la priveghi. Nu a salutat pe nimeni, cred că pe Oana, nici nu mai știu. A fost atât de rapid, eu nu cred că a stat nici 10 minute cât a scris presa. A fost ceva gen: a intrat, pac, și a ieșit! El pleca a doua zi, nu a venit în țară pentru asta”, a dezvăluit fiica cea mare a Mioarei Roman, la Metropola TV, potrivit Click.

Citește și: OANA ROMAN NU POATE RENUNȚA LA ACEST OBIECT DUPĂ MOARTEA MAMEI SALE. SEMNIFICAȚIA APARTE PE CARE O AVEA PENTRU MIOARA ROMAN

Ce spune Catinca despre actuala soție a lui Petre Roman

De asemenea, vedeta a afirmat că este foarte deranjată din cauza faptului că Petre Roman a rupt legătura cu familia după divorțul de mama sa. Ulterior, fostul prim-ministru și-a unit destinele cu Silvia Chifiriuc. Catinca nu s-a ferit să facă declarații despre actuala soție a tatălui ei vitreg.

„Nu are legătură cu actuala soție. Nu o învinuiesc pe ea. Actuala soție e tot o victimă și ea, are și ea o vârstă, e un om educat totuși. Nu o cunosc personal. Mi se pare ceva foarte imatur.

Au fost niște nemulțumiri ale lui, niște frustrări care s-au adunat în timp. Înainte de Revoluție au mai fost 15 ani când el era cu mult sub mama, ea era mai cunoscută ea, câștiga mai mult ca el. Eu cred că el a adunat niște frustrări. El și-a pregătit plecarea din timp, nu pleci fără să fii sigur de niște lucruri, a fost pregătit și financiar. E un tip extrem de pragmatic, foarte organizat, cu o disciplină de fier.

Nu e un spontan, nu și-a pierdut mințile că s-a îndrăgostit. Am trăit 34 de ani în aceeași casă, nu i-am zis tată, dar l-am considerat ca pe părinte. E adevărat, făcea diferențe între mine și Oana, dar eu atunci nu am conștientizat acest lucru. Dar nu e normal ce a făcut! Nu pot totuși să spun că Oana a fost privilegiată. Nu vorbim de bani aici.

Cu Oana sunt în relații foarte bune acum, dar nu ne vedem des. Suntem temperamente diferite, asta e!”, a mai dezvăluit Catinca Roman, în emisiunea moderată de Cristina Șișcanu.

Citește și: CATINCA ROMAN ESTE DIN NOU ÎN DOLIU! VEDETA ȘI-A PIERDUT UNA DINTRE CELE MAI APROPIATE PRIETENE