Până la finalul lunii mai, aproximativ 2% din populația județului Satu Mare va fi testată pentru coronavirus, potrivit unui comunicat emis, luni, de Instituția Prefectului.
„În ultimele zile, la nivelul judeţului nu s-au raportat cazuri noi de îmbolnăvire cu COVID-19, în schimb, numărul persoanelor vindecate a crescut cu 7, ajungând la 31 în prezent. De asemenea, numărul testelor efectuate este de aproape 2.000 în prezent şi se preconizează că până la finalul lunii mai va ajunge la 5.000, ceea ce reprezintă un procent spre 2% din populaţia judeţului„, se arată în comunicat.
Prefectura mai anunță că la Satu Mare au ajuns, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, 2.650 de combinezoane, 1.000 de măşti FFP3 şi 7.100 de viziere. Materialele de protecție vor fi distrubuite cadrelor medicale din prima linie și medicilor de familie.
„În ceea ce priveşte cele 300.000 de măşti confiscate de poliţiştii de frontieră din Vama Petea în data de 24 aprilie, se aşteaptă o decizie din partea autorităţilor centrale, respectiv a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la distribuirea acestora. În acest sfârşit de săptămână, la Vama Petea au mai fost confiscate 1.350 de combinezoane. Şi în acest caz se aşteaptă un punct de vedere din partea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă„, precizează Prefectura.
NU RATA: CE AMENDĂ URIAȘĂ A PRIMIT O FEMEIE DIN SATU MARE DIN CAUZA…PORCULUI!
În județul Satu Mare au fost înregistrare 52 de cazuri de coronavirus. 31 de persoane s-au vindecat și șase au murit.