Pe data de 31 mai, o asociație cunoscută pentru poveștile incredibile pe care le expune a dezvăluit care este situația lui Marian din Dolj. Bărbatul de 35 de ani este operat la ambele urechi , dar își dorește să muncească. Statul i-a luat copiii și i-a dat o pensie medicală cu care abia are bani de mâncare. Cazul său sfâșietor a fost văzut de zeci de oameni, dar puțini sunt cei care îl și ajută.
Marian este la un pas de a-și pierde orice speranță. Când era tânăr, obișnuia să creadă că viața este simplă. Avea o familie, o soție și copii, dar cea care promitea să-i fie alături, la bine și la greu, l-a abandonat și i-a lăsat în grijă pruncii.
„Priveam cerul prin tavan! Am crezut că viața-i ușoară, dar m-am înșelat”, zice bărbatul.
Necazurile nu s-au oprit aici. Soarta i-a dat o nouă lovitură: boala. Operat la ambele urechi, ca urmare a unor grave probleme de sănătate, a rămas și fără loc de muncă. Nu a avut altă variantă decât să se pensioneze pe caz de boală. La cât îi dă statul, nu a avut din ce să-și mai țină nici măcar copiii. Locuia într-un coteț, dar oameni cu suflet bun l-au ajutat și i-au făcut o căsuță.
„Au văzut că n-am condiții și m-au lăsat fără ei. Vreau să muncesc, dar unde? La cei 35 de ani, nu mai am pentru ce trăi! Stăteam într-un coteț, acum am o căsuță făcută de oameni. Când să zic că pot da înainte, mi-au retezat tot ce aveam!”, spune Marian.
Cu așa sumă din partea statului și cu niciun angajator dornic să-l ia la muncă, Marian se descurcă la limita imposibilului. Norocul său este că și-a găsit o femeie care să-l iubească și să-l accepte, cu bune și cu rele. Chiar și așa, traiul de pe o zi pe alta nu este un mod de viață.
„Nu-mi ajunge pensia nici de mâncare. Uneori am, mă rog… avem. Am luat o femeie pe bătătură, mama copiilor a plecat, ei au rămas la mine. Povestea este lungă, grea și dureroasă!”
Întrebat de către cei de la Asociația Povestea Mea care ce își dorește, Marian a dat un răspuns sfâșietor:
„Măcar câteva alimente, nimic în plus”
Oameni cu suflet bun îl mai ajută să se descurce. Fără ei, cine știe ce s-ar fi ales de un om strâmtorat atât de tare nu doar financiar, cât și sufletește. Să-ți vezi copiii care cresc în centrele de plasament, fără voia ta, este o trăire pe care nimeni n-ar trebui să o aibă.