Câți lei primesc salariu barmanii, chelnerii și spălătorii de vase în Mamaia Nord, în acest sezon estival
Ne aflăm în plin sezon estival, iar stațiunile de la Marea Neagră aproape că sunt neîncăpătoare. Turiștii și-au achiziționat din timp bilete de vacanță, iar weekendurile sunt arhipline pe litoral. Însă, pentru ca serviciile să fie funcționale la capacitate maximă, angajatorii din HoReCa încearcă să găsească persoane care să lucreze la „foc automat”. La momentul actual, există, de exemplu, în Mamaia Nord, posturi vacante pentru cei care doresc să activeze în acest domeniu. Iată mai jos, în articol, câți lei primesc salariu barmanii, chelnerii și spălătorii de vase în „stațiunea milionarilor” de la malul mării.
Vârful de sezon are loc în perioada 1 iulie – 15 august 2023. În acest interval, prețurile sunt mai ridicate pentru turiștii care optează pentru vacanțele în stațiunile de pe litoralul românesc. De altfel, există posturi vacante pentru cei care doresc să se angajeze în stațiunile de pe litoral. De exemplu, în Mamaia Nord, există posturi disponibile pentru barmani, chelneri și spălători de vase. În continuare, vă prezentăm o plajă de salarii ce pot fi încasate de cei care se angajează în stațiuni.
Vezi și CÂȚI LEI CÂȘTIGĂ UN BUCĂTAR ÎN MAMAIA, ACUM, ÎN 2023: „CAZAREA NU ESTE INCLUSĂ!”
Ce salarii primesc barmanii, chelnerii și spălătorii de vase în Mamaia Nord
În stațiunea Mamaia Nord, într-un restaurant cunoscut, sunt disponibile două posturi pentru cei care doresc să lucreze ca barmani – ospătari. Barmanii încasează un salariu lunar între 4.500 și 5.000 de lei net. Tura este de o zi cu o zi, de la ora 09:00 până la orele 22:00. De altfel, există și două poziții deschise pentru ajutor de bucătar. Salariul lunar este precum cel al barmanului, între 4.500 și 5.000 de lei net. Turele sunt de o zi cu o zi, de la ora 08:30 până la 21:30.
Totodată, spălătorii de vase încasează un salariu net lunar în valoare de 4.000 de lei, în Mamaia Nord. Programul este de la 08:30 până la 17:00. Se lucrează șase zile din șapte. De altfel, angajatorul susține că transportul comun se decontează, însă în limita a 200 de lei pe lună. Se asigură o masă pe zi pentru angajați. Nu se asigură cazare, în schimb.
De altfel, un chelner poate încasa între 1.900 de lei și 4.500 de lei, în funcție de experiență. Totodată, depinde și de business și angajator. Chelnerul trebuie să aibă o atenție distributivă și să servească clienții care calcă pragul localului. Mai multe detalii se regăsesc aici.