Câți lei este amenda dacă ești prins fără mască de protecție, din 15 mai în România
Epidemia de coronavirus a făcut numeroase victime la nivel global, cât și în România. Chiar dacă virusul nu a fost eliminat și continuă să contamineze oamenii, majoritatea țărilor au început să renunțe la starea de urgență și să relaxeze măsurile. Acest lucru se va întâmpla și în România din data de 15 mai.
Potrivit președintelui României, din 15 mai începe o relaxare a măsurilor, declarațiile pe proprie răspundere sau adeverințele de la angajator nu vor mai fi necesare pentru deplasarea cetățenilor. Însă, pentru protecția oamenilor, purtarea măștilor va deveni obligatorie pe tot teritoriul țării. (CITEȘTE ȘI: POVESTEA TERIFIANTĂ A FEMEII CONSIDERATĂ „PACIENTUL 0” AL PANDEMIEI DE CORONAVIRUS: „INTRI ÎNTR-UN COȘMAR ZI DUPĂ ZI…”. VIDEO)
„Am decis azi ca din 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măști de protecție în spațiile publice închise și în transportul în comun. Vom putea renunța poate la anul, când pandemia va fi sub control.”, a spus președintele.
Așadar, din 15 mai toată lumea trebuie să poarte măști de protecție, iar nerespectarea acestei reguli probabil o să fie sancționată. Nu s-a stabilit încă o sancțiune exactă, însă în unele județe unde masca de protecție a devenit obligatorie de acum ceva timp, autoritățile locale au instituit deja sancțiuni și amenzi exacte.
Timișoara amenzi între 500 și 1.500 de lei
În Timișoara masca de protecție a devenit obligatorie acum ceva timp, iar cetățenii care nu respectă această regulă sunt sancționați cu amenzi cuprinse între 500 și 1.500 de lei. (VEZI ȘI: CE GREȘEALĂ AU FĂCUT 6 TINERI DIN GORJ CÂND AU COMPLETAT DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE. RISCĂ 3 ANI DE ÎNCHISOARE PENTRU ASTA!)
„Pot fi folosite și eșarfe pe post de mască, așa cum susțin cei mai mari specialiști ai noștri, nu venim să impunem un anumit tip de mănuși, dar aceste măsuri trebuie respectate. Altminteri, se aplică sancțiuni conform Legii 61/1991, cu amendă cuprinsă între 500 și 1.500 de lei.”, a declarat primarul Timișoarei.
Buziaș amenzi de 100 de lei
Amenzi au fost aplicate și în Buziaș, unde măștile de protecție sunt obligatorii încă din 13 aprilie. Aici sunt prevăzute amenzi de 100 de lei. Potrivit primarului de acolo, Sorin Munteanu, acestea s-au trecut în baza ordonanțelor militare, iar cei din comitetul local s-au uitat la sancțiunile prevăzute de alte județe.
„Noi am prevăzut amenzi în baza ordonanței generală de urgență și a comitetului local. E un vid legislativ până la urmă. Nu poți să prevezi și nici să nu prevezi, nu spune niciunde. Nu s-au dat amenzi, la noi oamenii se conformează”, a declarat Sorin Munteanu.