Câți lei costă un meniu la Cantina de Ajutor Social din Iași. Și oamenii cu venituri mari mănâncă acolo!
La Cantina de Ajutor Social Iași mânâncă zilnic 135 de ieșeni. În mare, aceștia provin din familii nevoiașe, dar pot beneficia de acest serviciu și persoanele vârstnice sau cu dizabilități.
Pe lângă persoanele nevoiașe, vârstnicii și persoanele cu dizabilități care au un venit mai mare pot beneficia, de asemenea, de hrană de la cantina de ajutor social. Însă… trebuie să plătească o taxă lunară de 30 la sută din venitul lor.
”Prețul unui meniu este de 12 lei. Într-o lună, prețul meniurilor oferite unui beneficiar se ridică la suma de 360 de lei. Persoanele cu venituri mai mari, care beneficiază de hrană de la cantina de ajutor social, trebuie să plătească 30 la sută din venitul lor lunar, dar nu mai mult de 360 de lei”, a declarat Luminița Munteanu, directorul Direcției de Asistență Socială, (DAS) Iași pentru bzi.ro.
De asemenea, tinerii care urmează cursuri de zi la instituțiile de învățământ ce funcționează în condițiile legii și au mai puțin de 25 de ani, respectiv 26 de ani în cazul celor care urmează studii superioare cu o durată mai mare de 5 ani, pot beneficia de o masă la cantină.
Și persoanele care au împlinit vârsta de pensionare, care sunt izolate social, nu au susținători legali sau sunt lipsite de venituri pot beneficia de hrană de la stat. Totodată, și orice persoană care, temporar, nu realizează venituri pe o perioadă de cel mult 90 de zile pe an.
”În general, beneficiarii sunt cei din clasa de venit minim garantat. Aceștia primesc zilnic, în jurul orei prânzului, un meniu în valoare de 12 lei. Meniul include două feluri principale și un supliment pentru masa de seară. În timpul săptămânii se servește mâncare caldă, iar în weekend – hrană rece. De obicei, aceștia au ciorbe la felul 1 și o mâncare mai consistentă la felul 2”, a mai precizat Luminița Munteanu.