Câți lei costă cartea lui Irinel Columbeanu. E mai ieftină decât a lui Mihai Bendeac și a lui Codin Maticiuc
Irinel Columbeanu a avut o viață controversată și, nu de puține ori, a ajuns pe primele pagini ale ziarelor din România. Acum, în vârstă de 64 de ani, fostul partener de viață al Monicăi Gabor lansează pe piață cartea „Istoriile unui vehement – Ipocrația”. Câți lei costă cartea lui Irinel Columbeanu? E mai ieftină decât a lui Mihai Bendeac și a lui Codin Maticiuc.
Recent, CANCAN.RO v-a dezvăluit pasaje nepublicate din cartea afaceristului Irinel Columbeanu. De-a lungul anilor, acesta a ținut ”vii„ primele pagini ale multor publicații din țară, cu viața controversată pe care a trăit-o până în prezent. Fie că a fost vorba despre viața amoroasă, fie că a fost vorba despre modul în care a și-a pierdut averea, în urmă cu câțiva ani, acesta s-a aflat în atenția publicului.
Câți lei costă cartea lui Irinel Columbeanu
De data aceasta, Irinel Columbeanu ajunge, din nou, în prim-plan, însă cu lansarea cărții sale, trilogia „Istoriile unui vehement – Ipocrația”, o carte care face parte din categoria ”Memorii Jurnal” și care tratează viața privată a acestuia: afacerile, banii, viața amoroasă, studiile sale. De asemenea, se pune accent și pe modul în care a evoluat sistemul economico-social.
Cartea sa, „Istoriile unui vehement – Ipocrația”, va putea fi disponibilă începând cu data de 15 decembrie, titlul fiind, în prezent, disponibil cu precomandă. Prețul inițial este de 49 de lei, însă pe site-ul de unde se poate face precomandă apare la 36,75 lei.
Citește și CE PORECLĂ BIZARĂ AVEA IRINEL COLUMBEANU ÎI TINEREȚE! DE CE ÎI ZICEAU FETELE „ILEANA”
Câți lei costă cartea lui Irinel Columbeanu. E mai ieftină decât a lui Mihai Bendeac și a lui Codin Maticiuc
Făcând o comparație, cartea lui Irinel Columbeanu este mai ieftină cu câțiva lei, față de cea a lui Mihai Bendeac, ”Jurnalul unui Burlac. Conversații cu mama”, și a lui Codin Maticiuc, „Dresor de lei și de fraieri – Viața lui Nuțu Cămătaru”. Acestea costă 50 de lei.
Juratul de la ”iUmor” a scos pe piață în anul 2020 cartea respectivă, iar banii încasați din achiziționarea cărții sunt donați în scop caritabil.
Codin Maticiuc a petrecut cinci ani pe lângă Nuțu Cămătaru și a documentat povestea de viață a temutului interlop. Totul a început în 2014 când Codin a văzut o poză cu Nuțu Cămătaru pe prima pagină a unui ziar din Miami. Acela a fost momentul în care a luat legătura cu Nuțu Cămătaru, iar acesta a acceptat să fie subiectul cărții sale. Considerat a fi unul din cei mai periculoși interlopi la vremea aceea, Nuțu Cămătaru a reușit să încalce legea de mai multe ori. Totul avea să culmineze cu arestarea și judecarea sa. Sentința magistraților avea să fie de 18 ani de închisoare, o parte din ani de închisoare petrecându-i alături de fiul său, după cum scrie și în cartea semnată de Codin Maticiuc.
Sursă foto: arhivă Cancan