Câți lei a dat un cuplu pe un platou de fructe de mare într-un restaurant din Mamaia! Când a venit nota, să cadă din picioare

Publicat: 10/08/2021 | 08:55

Sezonul estival este în plină desfășurare, iar tot mai mulți turiști își îndreaptă pașii către litoralul românesc. Distracția este în toi la mare, însă prețurile au avut parte de creșteri considerabile. Așa că pentru câtva zile de relaxare turiștii sunt nevoiți să scoată din buzunare sume considerabile.

Mamaia rămâne și în acest an stațiunea cu cele mai ridicate prețuri. După un an greu de pandemie, prețurile de pe litoral au crescut considerabil, pentru a recupera pagubele. Astfel, pentru o masă la restaurant, în Mamaia, un cuplu a fost nevoit să plătească o sumă fabuloasă. (CITEȘTE ȘI: CÂT COSTĂ O PORȚIE DE MICI CU CARTOFI PRĂJIȚI ÎN STAȚIUNEA MAMAIA. TURIȘTII AU RĂMAS ”MASCĂ”)

Așadar, un platou de fructe de mare, servit la un restaurantul unui hotel de 4 stele din Mamaia, a ajuns să coste aproximativ 300 de lei. Mai mult, dacă platoul este acompaniat și de un pahar de vin, nota de plată e pe cale să explodeze.

Un cuplu aflat pe litoral a fost nevoit să scoată din buzunar aproximativ 500 de lei pentru o masă modestă. Platoul cu fructe de mare a costat 280 de lei, sticla de vin 170 de lei, așadar un total de 450 lei, dacă mai punem la calcul și bacșișul, cei doi au lăsat la restaurant 500 de lei.

Un weekend pe litoral, chiria pe o lună în București

Pentru un weekend la mare, se plătește la fel de mult cât costă chiria pe o lună, într-un apartament cu două camere din Capitală. Peste 30% dintre turiștii de la malul mării au ales anul acesta să închirieze apartamente. Cererea crescută a fost urmată de pensiuni și case de vacanță. Oamenii spun că, la apartamente, condițiile sunt mult mai bune decât la hotel.

Prețul unui astfel de apartament, cu două camere și vedere la mare, ajunge la 800 de lei pe noapte. Accesul la piscină, locurile de joacă pentru copii și restaurantele atrag turiștii ca un magnet. Pentru o singură noapte de cazare, la un hotel de cinci stele în stațiunea Mamaia, prețurile sunt: 1.769 lei (cameră dublă), 1.843 lei (suită), 2.250 lei (apartament – pentru două persoane), în timp ce un hotel de cinci stele din Hawaii costă 1.417 lei pe noapte.

(VEZI ȘI: E MAI IEFTIN ÎN HAWAII! CÂȚI LEI COSTĂ CAZAREA PE NOAPTE ÎNTR-UN HOTEL DE 5 STELE DIN MAMAIA)