Câți elevi au promovat BAC-ul în sesiunea de toamnă. Se înscriseseră aproape 34.000 de candidați
Au fost afișate rezultatele la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului, vineri, 25 august 2023. Ministerul Educației a făcut publice notele înregistrate în sesiunea august 2023 a examenului naţional de bacalaureat, înainte de contestaţii. Câți elevi au fost prezenți în sălile de examen și care este rata de promovare?
Candidații la BAC 2023 în sesiunea de toamnă și-au aflat notele. Ministerul Educației a făcut publice rezultatele, dinainte de contestații, ale examenului maturității, sesiunea august 2023.
VEZI AICI CE NOTE S-AU LUAT
Rata cumulată de promovare (rezultate inițiale – toate promoțiile) este 29,8%. Dacă vorbim de rata de promovare pentru promoția anului curent, atunci aceasta este 31,2%, respectiv 26,8% pentru promoțiile anterioare. 28.558 de candidaţi din totalul celor 33.974 de candidaţi înscrişi au fost prezenți la probele scrise, în sesiunea august 2023. 8.510 de elevi au promovat sesiunea de toamnă a bacalaureatului, potrivit rezultatelor inițiale. Pentru fraudă sau tentativă de fraudă, 67 de candidați au fost eliminați. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni.
Când vor fi afișate rezultatele finale de la BAC 2023
Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate pe data de 29 august 2023.
Calendarul pentru sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2023:
16 august 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
17 august 2023: Proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie) – proba E.c) – proba scrisă
18 august 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
21 august 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
25 august 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
26 – 28 august 2023: Rezolvarea contestațiilor
29 august 2023: Afișarea rezultatelor finale
Premieră: lucrări corectate digitalizat la sesiunea de toamnă a Bacalureatului 2023
Ministerul Educației a anunțat, printr-un comunicat de presă, faptul că, începând cu sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2023, evaluarea lucrărilor se va face digitalizat: „Se folosesc scanere distribuite şi instalate în fiecare centru de examen. Lucrările sunt scanate în sala de examen, la sfârşitul probei scrise, în prezenţa candidatului, fiind încărcate pe platforma de evaluare de către profesorii asistenţi. Secretizarea lucrării se face automat, în momentul încărcării, nemaifiind necesar a fi făcută de către candidaţii sau profesorii asistenţi. Ulterior, lucrările sunt repartizate automat şi aleatoriu, prin intermediul platformei, către doi evaluatori aflaţi în alt judeţ decât judeţul din care provin candidaţii. Subliniem că procesul de evaluare digitalizată nu implică schimbări în ceea ce priveşte criteriile de evaluare / baremele şi tipurile de subiecte pentru probele scrise ale examenului de bacalaureat. Ministerul Educaţiei valorifică tehnologia pentru îmbunătăţirea proceselor specifice sistemului educaţional românesc”.
Ligia Deca susține că evaluarea digitalizată va fi extinsă în anii următori la toate examenele naționale, inclusiv la cele pentru ocuparea posturilor didactice sau pentru definitivare în învățământ: „Nu vom mai transporta lucrări dintr-un județ în altul pentru evaluare, se reduce considerabil riscul producerii unor erori în momentul transcrierii notelor de pe borderou pe lucrare sau de pe lucrare în aplicație, în vederea afișării. Sunt doar câteva dintre beneficiile evaluării digitalizate”.
CITEȘTE ȘI: ANUNȚ IMPORTANT PENTRU STUDENȚI! MINISTERUL EDUCAȚIEI TOCMAI A ANUNȚAT INVESTIȚIA DE MILIOANE DE EURO