Câți bani se dau la un botez, în 2023. Ce sume trebuie să scoată din buzunar rudele, nașii și invitații

Publicat: 26/01/2023 | 20:07

Ești invitat la o nuntă sau la un botez și te întrebi câți bani trebuie să pui în plic? Ei bine, ca să știi cu cât să cotizezi, este necesar să ții cont de mai multe aspecte, cum ar fi legătura pe care o ai cu familia micuțului creștinat.

Decide-te ce vei oferi! (bani/ cadou)

Înainte de toate, un lucru important la care trebuie să te gândești este ce fel de dar ai vrei să le  oferi părinților cu ocazia creștinării copilului. Fie alegi să le dai bani, fie cumperi un cadou pentru cel mic.

Unii optează chiar și pentru ambele variante, depinde doar de venitul fiecăruia. Dacă nu ai timp să ajungi la petrecere și mergi doar la slujba botezului este suficient să oferi doar un cadou simbolic. Același lucru se aplică și în cazul în care, din diverse motive, nu poți onora nici invitația la biserică, nici pe cea la petrecere.

CITEȘTE ȘI:NU ESTE O GLUMĂ! CE PRETENȚII AU AVUT DOI MIRI DE LA NUNTAȘI. AU FĂCUT ECONOMIE, DAR AU PIERDUT MULȚI INVITAȚI

Dacă nu poți ajunge la botez, va trebui totuși să-i cumperi un cadou simbolic micuțului creștinat (Foto: Pixabay)

Cuplurile vor da în dar sume între 800-1.100 de lei

Un alt criteriu important pentru darul pe care îl oferi la botez este calitatea pe care o ai la eveniment. Poate mergi în calitate de naș, rudă apropiată, prieten sau coleg de muncă. În acest caz, în funcție de legătura pe care o ai cu familia respectivă, va trebui să stabilești o sumă de bani.

Alți factori care pot cântări în determinarea valorii unui dar de botez sunt orașul în care se desfășoară evenimentul, cât și locația aleasă. De toate aceste elemente trebuie să ții cont atunci când alegi darul, căci există posibilitatea să fie o petrecere mai sofisticată.

De exemplu, pentru un botez care se desfășoară într-un oraș mare, cum ar fi Bucureștiul, la un restaurant mediu, un cuplu care are venituri decente, va lăsa în dar între 800-1.000 de lei. Pentru același cuplu, un astfel de botez care are loc într-un oraș mai mic va presupune un efort financiar de 600-800 de lei.

NU RATA:ACEȘTI MIRI AU PLĂTIT DOAR 600$ (2.700 LEI) PENTRU NUNTA LOR. CE AU MÂNCAT INVITAȚII ȘI CÂT A COSTAT ROCHIA DE MIREASĂ

Nașii vor fi cei care vor cheltui cei mai mulți bani

Pe de altă parte, cei care au venituri peste medie reprezintă un caz mai special, întrucât vor oferi un dar între 1000-1100 de lei. Dacă vorbim despre nași, ei bine, obligațiile lor sunt mult mai mari. Printre altele, aceștia trebuie să suporte o serie întreagă de cheltuieli, de la cumpărături pentru botez, cum ar fi lumânările, cadou special pentru micuț și până la suma de bani care trebuie să treacă considerabil de 1.000 de lei.

Pentru restul invitaților care nu știu câți bani să dea, există un instrument care poate fi de mare folos. Calculatorul online te poate ajuta să afli suma potrivită pe care o vei oferi în dar.

This browser does not support the video element.