Câți bani avea în cont Ana Oros, femeia ucisă de câini pe Lacul Morii. Declarația de avere i-a șocat pe mulți
Întrebările cu privire la averea pe care Ana Oros Daraban o deținea au luat sfârșit. Au ieșit la iveală detaliile pe care multă lume le aștepta, precum și suma de care femeia a avut nevoie în 2022 pentru a se recupera.
La numai patru zile de la moartea tragică a Anei Oros, există în continuare întrebări pe baza acestui subiect, oamenii fiind curioși să afle tot mai multe despre cea care s-a stins atât de cumplit, lângă Lacul Morii. Viața femeii a fost verificată din scoarță în scoarță și s-a descoperit ce avere avea, de fapt, precum și câți bani a adunat din donații.
Ce averea avea, de fapt, Ana Oros Daraban
În 2022, Ana Oros a fost agresată în același loc de câinii fără stăpân, motiv pentru care prietenii săi au luat decizia de a crea o strângere de fonduri cu ajutorul cărora să poată fi realizată recuperarea femeii. A fost nevoie de aproximativ 5.000 de lei, însă, din păcate, s-au strâns numai 1.665 de lei, dintre care 150 de lei au fost donați chiar de Ana.
„Ajutor urgent pentru Ana Oros Daraban. Pe 20 Aprilie 2022, Ana a fost atacată de peste 10 câini, în zona Lacul Morii din Sectorul 6, București. Are o sumedenie de plăgi la nivelul scalpului, ale membrelor inferioare și superioare. Fiecare donație este de mare ajutor în aceste momente dificile”, se scria pe site-ul asociației.
Imediat după ce a reușit să se pună pe picioare, Ana s-a angajat la Primăria Capitalei, unde și-a completat declarația de avere. Femeia de 43 de ani susținea, în octombrie, că deține un apartament de 73 de metri pătrați, din 2018 și o mașină marca Lancia Ypsilon, din 2003. De asemenea, Ana Oros a menționat că deține două depozite bancare, unul de 15.381,99 de euro și unul de 1.000 de euro. Singura datorie a femeii, care a decedat pe data de 21 ianuarie 2022, era un credit în valoare de 163.000 de lei, pe care l-a făcut în 2018, în momentul în care și-a achiziționat apartamentul, potrivit Fanatik.