Oana Sârbu şi Ştefan Bănică Jr. sunt doi dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi actori, mai ales pentru povestea de drgoste pe care au trăit-o în celebrul film, Liceenii. Rolurile pe care le-au jucat cei doi protagonişti au remunerate pe măsură, atât Oana, cât şi Ştefan au primit aceeaşi sumă bani, onorabilă.
Povestea de dragoste dintre Dana şi Mihai a fost urmărită cu sufletul la gură de milioane de telespectatori, iar remuneraţia lor a fost pe măsură. Pentru vremurile acelea, banii pe care i-au primit Ștefan Bănică şi Oana Sârbu pentru rolurile din Liceenii reprezentau o sumă onorabilă.
„Pentru rolul din Liceenii am primit 9.000 de lei, bani pe care i-am cheltuit pe o canapea, două fotolii și o mașină de spălat. Nu prea îmi dădeam seama de ce va urma. Nu m-am gândit ce impact va avea rolul pe care l-am interpretat asupra vieții mele artistice. Dupa ce filmul a apărut pe ecrane a fost o nebunie. Toate fetele se tundeau ca mine. Lumea mă striga pe stradă Dana. A fost explozie’, a declarat Oana Sârbu într-un interviu acordat în urmă cu ceva timp.
Aceeaşi sumă a primit şi Ştefan Bănică pentru rolul lui Mihai. „Pentru mine, filmul „Liceenii’ a însemnat un act de identitate, al doilea certificat de naștere. Atunci, pentru prima oară, Nicolae Corjos mi-a spus Ștefan Bănică Junior. În 1985 am intrat la Institutul de Teatru și am plecat în armată la Craiova. Toți studenții la actorie au dat probe pentru rolul Mihai, dar lui Corjos nu i-a plăcut niciun candidat. Am fost scos din armată pentru a da probe pentru film’, îşi aminteşte Ştefan Bănică.
„A murit Tamara. Noi îi spuneam tanti Tama. A plecat spre mai bine şi nu a luat nimic cu ea. În schimb, ne-a lăsat multe personaje nemuritoare în teatru, televiziune sau în film. Ele nu mor. Ele rămân pentru generaţii întregi, să le descreţească frunţile, să le cultive. Asta înseamnă până la urmă un ARTIST cu A mare! Asta a fost Doamna Tamara Buciuceanu! Mulţumesc pentru tot ce am învăţat şi m-ai învăţat lucrând cu tine. Drum lin, tanti Tama!“