Câți bani ar putea încasa Simona Halep pentru câștigarea Roland Garros 2019
Roland Garros, al 2 lea turneu de Mare Șlem, a debutat duminică – 26 mai 2019 – și se va încheia tot duminică, pe data de 9 iunie 2019. Acest turneu este una dintre cele mai importante competiții sportive la nivel mondial.
Turneul de tenis de la Roland Garros (Les Internationaux de France de Roland Garros sau Tournoi de Roland-Garros) este unul din cele mai importante turnee internaționale de tenis și se desfășoară pe parcursul a două săptămâni, între mijlocul lunii mai și începutul lunii iunie, la Paris, în complexul sportiv Roland Garros (numit astfel în onoarea eroului aviator francez cu acest nume). Această competiție a început în 1891 ca turneu național, cu denumirea de Championat de France International de Tennis.
Primul turneu feminin s-a desfășurat în 1897. În 1912, turneul francez s-a desfășurat pe o suprafață diferită – la acea vreme, tenisul se juca pe gazon -, zgură roșie („terre battue”), fabricată din resturi de cărămidă roșie. Trebuie amintiti și că, până în 1924, accesul la turneu a fost permis doar jucătorilor de tenis înregistrați în Franța.
Citește și: SIMONA HALEP – IGA SWIATEK, IN OPTIMILE ROLAND GARROS 2019
Câți bani ar putea încasa Simona Halep pentru câștigarea Roland Garros 2019. Cel mai puternic turneu pe zgură
Roland Garros este cel de-al doilea turneu de Mare Șlem din calendarul competițional mondial. Este unul din cele mai prestigioase momente sportive ale anului, bucurându-se de mediatizare la nivel mondial și devenind unul din cele mai populare evenimente din tenis și din sport, în general. Roland Garros este cel mai puternic turneu pe zgură, apărând atât în calendarul ATP – turneu masculin -, cât și în cel WTA – turneu feminin. Suplimentar, în aceeași perioadă au loc întreceri de dublu feminin, dublu masculin, dublu mixt și juniori.
Turneul Francez „s-a deschis” competitorilor internaționali în anul 1925. S-a desfășurat pe iarbă, locațiile alternând între Racing Club de France și Stade Francais. După ce „Mușchetarii” – cunoscuți sub numele de „Philadelphia Four” (René Lacoste, Jean Borotra, Henri Cochet și Jacques Brugnon) – au câșțigat Cupa Davis pe tărâm american, în 1927, francezii au hotărât să își apere titlul în 1928 pe o arenă nouă de tenis, la Porte d’Auteuil.
Noua arenă a fost numită după Roland Garros, un pilot francez din Primul Război Mondial. Noul Stade de Roland Garros, alături de terenul principal, botezat Terenul Philippe Chatrier în 1988, a găzduit întrecerea din Cupa Davis.
În martie 2007, organizatorii au anunțat că turneul va oferi aceleași premii în bani, atât pentru bărbați cât și pentru femei.
Vezi și aici: SIMONA HALEP CONTINUĂ CURSA SPRE UN NOU TITLU LA ROLAND GARROS!
Câți bani ar putea încasa Simona Halep pentru câștigarea Roland Garros 2019. Poate depăși pragul de 30 de milioane de dolari
Simona Halep poate depăși pragul de 30 de milioane de dolari câștigați din tenis. Românca înregistrează, în prezent, câștiguri din tenis care se ridică la 29,677,869 de dolari. Pentru calificarea în turul al doilea, Simona Halep va primi un cec de 87.000 de euro și 70 de puncte în clasamentul WTA, conform sport.ro.
În probă de simplu feminin, în funcție de turul în care reușesc să ajungă, jucătoarele pot încasa sume importante de bani, plus puncte WTA.
– pentru turul 1, jucătoarele primesc 10 puncte WTA și 46,000 de euro
– pentru turul doi – 70 de puncte și 87,000 de euro
– pentru turul trei – 130 de puncte și 143,000 de euro
– pentru optimi – 240 de puncte WTA și 243,000 de euro.
Jucătoarele care ajung în sferturi primesc 430 de puncte și 415,000 de euro, semifinalistele primesc 780 de puncte și 590,000 de euro, iar finalista primește 1300 de puncte și 1,180,000 de euro,.
Câștigătoarea turneului de la Roland Garros primește 2000 de puncte și 2.300.000 de euro.