Câți bani a primit Lidia Buble ca să participe la Asia Express! Șefii de la Antena 1 au „spart banca”

Publicat: 24/11/2021 | 11:52

Lidia Buble participă în acest sezon al emisiunii Asia Express alături de sora ei, Estera, fiind una dintre cele mai iubite echipe, dar şi foarte criticate de public. 

Participarea Lidiei la emisiunea concurs a luat prin surprindere pe multă lume, însă se pare că fosta iubită a lui Răzvan Simion va încasa o sumă frumusică pentru participare. Potrivit Impact, anul acesta, cea mai bine plătită concurentă de la Asia Express pare să fie Lidia Buble.

Împreună, surorile Buble strâng câteva mii de euro doar în urma filmărilor unei singure emisiuni. Pentru două zile petrecute în fața camerei, pe traseul din Asia Express, Estera Buble câștigă 800 de euro, în timp ce sora sa reușește să ia 2000 de euro pentru o emisiune, scrie sursa mai sus citată.

Lidia Buble s-a îngrășat în timpul filmărilor la Asia Express

În cadrul uneia dintre probele de la Asia Express, concurenții au trebuit să se cântărească, iar Lidia Buble a fost surprinsă de ce a arătat cântarul.

Când s-a urcat pe cântar Lidia Buble a observat că are 58,4 kilograme, semn că de când a ajuns în Asia Express formele ei s-au mai rotunjit. Artista a declarat că la intrarea în competiție avea 53 de kilograme, fapt ce înseamnă că s-a îngrășat cu 5 kilograme.

 „Nuu! Nu cred! Și m-am urcat pe cântar și am văzut cât am pus pe mine de când am venit în Turcia. Mie mi s-a făcut rău. M-am îngrășat 5 kilograme. Leșin! Doamne ferește, 58,4 kilograme. Este enorm! Mănănc foarte mult de când am venit în Turcia, cerșesesc încontinuu”, a spus Lidia Buble la Asia Express.

Sursa foto: Facebook