Câți bani a plătit Cristi Borcea ca să scape iar de pușcărie. Acum se află sub control judiciar
Procurorii DIICOT au stabilit o cauțiune uriașă pentru Cristi Borcea, care a fost plasat azi noapte sub control judiciar! Fostul finanţator al clubului Dinamo este acuzat într-un dosar pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, în care sunt implicaţi şi foşti directori ai companiei Rompetrol.
Procurorii DIICOT au stabilit vineri seară pentru Cristian Borcea control judiciar pentru o cauţiune de două milioane de lei, după ce acesta a fost audiat mai multe ore la sediul Parchetului.
Infracțiunile ar fi avut loc între 2010 şi 2013, când mai multe firme, susţin procurorii, au făcut contracte fictive de prestări servicii, în aşa fel încât taxele şi impozitele plătite către stat să fie mai mici. Prejudiciul în acest caz se ridică la aproximativ 40 milioane de lei.
Cristian Borcea a fost eliberat în luna iulie din Penitenciarul Jilava, după ce a executat 4 ani şi 4 luni din pedeapsă. Magistraţii Tribunalului Ilfov au decis să-i admită cererea de eliberare condiţionată.
Primul comunicat dat de DIICOT, după ce Cristi Borcea a fost ridicat de procurori. Motivul pentru care afaceristul are din nou probleme cu legea
După 12 ore de percheziții, Cristi Borcea a fost dus la audieri de procurorii DIICOT. Fostul șef de la Dinamo ar fi făcut împreună cu mai mulți oameni de afaceri tranzacții și transferuri financiare interne în firme și nu au plătit TVA-ul, au înregistrat în contabilitatea firmelor mai multe contracte fictive, anunță Antena 3. Prejudiciul este de 40 de milioane de lei din evaziune fiscală și un prejudiciu de 90 de milioane de lei din spălare de bani.
Citește și: Ce făcea Valentina Pelinel în timp ce procurorii percheziționau vila lui Borcea
“S-a reţinut că sumele înregistrate de firmele “partenere” cu titlu de cheltuieli nu îndeplineau cerinţele legale pentru a fi deductibile fiscal, din probele administrate în cauză rezultând astfel că operaţiunile erau fictive. Pentru a evita obligaţiile de la plata TVA şi a impozitului pe profit aferent încasărilor realizate prin intermediul societăţilor comerciale deţinute, membrii grupului infracţional au recurs la constituirea unor circuite de tip ”suveică”, firmele din componenţa acestora fiind controlate prin interpuşi şi având comportament de tip fantomă.
În mod concret, firmele controlate de către suspecţi au declarat livrări fictive către alte firme controlate din circuit, sumele aferente fiind ulterior transferate succesiv prin mai multe asemenea societăţi şi direcţionate către alte firme controlate de către aceştia sau alţi membri ai grupului infracţional sau către conturi bancare personale (…). Prejudiciul creat prin activitatea infracțională este estimat la suma de 40.000.000 de lei iar suma totală supusă procesului de spălare este de aproximativ 90.000.000 lei.
Probele administrate în cauză au relevat existenţa unui al doilea circuit de tranzacţionare cu caracter evazionist creat de un nucleu comun de societăţi beneficiare ale sumelor de bani (din primul circuit) şi care constau în derularea unor relaţii comerciale fictive în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat prin operaţiuni (distincte de cele rezultate din primul circuit) realizate de două societăţi comerciale cu alte trei societăţi, circuit urmat similar prin operaţiuni succesive de spălare (prin transferuri financiare interne sau externe respectiv retrageri de numerar), în scopul obţinerii produsului final infracţional”, se arată în comunicatul emis de ofcialii DIICOT.
Citește și: Denunțătorul lui Sebastian Ghiță, umflat de DIICOT în cazul Borcea