În data de 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu a provocat un accident cumplit, în urma căruia un tânăr de 24 de ani și-a pierdut viața. Aproape 4 ani a durat procesul controversat. Gino Iorgulescu, tatăl său, a încercat din răsputeri să îi salveze pielea, motiv pentru care avocatul care l-a apărat ar fi primit o sumă record de bani. Totuși, în octombrie 2023, băiatul de bani gata a fost condamnat la 13 ani și 8 luni de închisoare, decizia fiind definitivă.
Mario Iorgulescu se afla sub influența drogurilor atunci când a intrat frontal într-o altă mașină, iar oamenii legii au depistat că avea și alcoolemie de 1,96 g/l. În momentul impactului, tânărul circula cu 143 de km/h. La câteva zile de la nenorocire, fiul președintelui LPF a fost scos din țară și transferat în Italia, unde a fost internat într-o clinică privată. Decizia a fost luată de către familia acestuia, iar procesul s-a judecat în absența lui.
Există mai multe procese celebre în care avocații s-au ales cu sume uriașe de bani. Unul dintre cele mai mari onorarii vehiculate în spațiul public este cel primit de apărătorul lui Mario Iorgulescu. Potrivit Observator News, acesta ar fi primit 180.000 de euro pentru a-l apăra pe fiul lui Gino Iorgulescu în procesul în care a fost acuzat că a ucis un tânăr de 24 de ani, după ce s-a urcat drogat la volan.
În România, conform legislației, există trei tipuri de onorarii pentru avocați. Apărătorii sunt plătiți pentru timpul pe care îl alocă unui dosar sau, prin contract, pentru fiecare parte a procesului. De asemenea, mai este și onorariul de succes, în urma căruia avocatul ia un procent din despăgubirile primite de victime. Totuși, sumele diferă de la caz la caz.
„Nu poate exista onorariu de succes, in afara unuia forfetar sau orar pentru ca aici am avea o abatere prevazută de legislatie. Complexitatea cauzei, pe care eu o consider cea mai importantă. Să știi dinainte sau să afli de la client cât timp va trebui să aloci tu acelui dosar. Un alt criteriu pe care îl consider la fel de important este specializarea avocatului.”, a declarat avocatul Ionuţ Sandu.
Tarifele avocaților diferă în funcție de tipul de proces. Spre exemplu, onorariul minim pentru un divorț este de 2.000 de lei, iar dacă este vorba despre un proces împotriva angajatorului pentru un litigiu legat de muncă, suma primită este de 2.900 de lei. Tariful crește considerabil în cazul unui proces unde se aduc acuzații de corupție ori de evaziune fiscală. În astfel de situații, apărătorii cer cel puțin 10.000 de euro.
Totuși, în realitate, avocații cer sume mult mai mari. Pentru un divorț, oamenii trebuie să scoată din buzunar minim 1.000 de euro, iar dacă este vorba despre un partaj sau se află un copil la mijloc, prețul poate să se dubleze. De asemenea, în cazul unui șofer prins băut la volan, apărătorii primesc sume începând de la 2.500 de euro. De precizat este că, atunci când vine vorba de situații mai complicate, succesul nu este garantat.
Citește și: SALARIUL URIAȘ AL LUI GINO, TATĂL LUI MARIO IORGULESCU. ȘEFUL LPF ARE O LEAFĂ LUNARĂ DE ZECI DE MII DE EURO