Zilele acestea, un turist român a mers în vacanță în Viena, Austria, alături de logodnica sa. Bărbatul din Cluj s-a oprit la localul cunoscut pentru cel mai bun șnițel din lume, pentru a putea simți, pe propria-i piele, gustul preparatului. Nota de plată nu a fost deloc un mică.
Șnițelul vienez a venit cu garnitură și o apă plată și era de mărime mare. Pentru o astfel de porție, bărbatul a scos din buzunar nu mai puțin de 20 de euro, aproape 100 de lei. Suma ar putea părea enorm de mare pentru un român, dar salariul mediu din Viena este de 56.000 de euro pe an, iar preparatul este, totuși, cel mai bun din lume.
„E cel mai faimos șnițel din lume. Te simți ca la Cluj-Napoca. Dacă ținem cont că e în Viena și a fost foarte bun, pot spune că merită banii”, a spus clujeanul.
Dat fiind faptul că prețurile de la Cluj sunt mai mari decât cele din alte orașe ale României, nu este de mirare că bărbatul a făcut această remarcă.
În presa austriacă a apărut povestea unui bărbat care a fost la un restaurant din Viena, Austria, în urmă cu un an. Cetățeanul a comandat un șnițel, dar mare i-a fost mirarea când a văzut ce sumă are de plată, respectiv 30 de euro, aproape 150 de lei. Bărbatul care nu este turist, ci acolo își duce traiul, a fost enervat la culme de scumpirile care depășesc posibilitățile sale financiare. De atunci, a luat decizia să-și facă șnițel acasă.
„Nu pot să înțeleg: 30 de euro? Este prea scump pentru mine, pentru un șnitel la han, ceea ce înseamnă că voi continua să-mi fac șnitel acasă, din cele mai bune ingrediente. Apoi plătesc doar o fracțiune pentru bere, apă și cafea.
Dacă cineva vrea să plătească prețul, este perfect în regulă, iar dacă o majoritate din Austria nu vrea asta, atunci vor fi doar câteva restaurante mai puține în Austria. Nici o problemă, oricum nu este suficient personal în gastro. Deci totul se aranjează de la sine”, spunea austriacul, la vremea aceea.
(CITEȘTE ȘI: Ce a găsit o austriacă acasă, după ce angajase o româncă să îi facă curat în apartament. A crezut că nu vede bine)