În weekend-ul ce tocmai a trecut, Valeriu Gheorghiță a trăit una dintre cele mai frumoase zile din viața lui. Sâmbătă, 5 octombrie, acesta și Monica Bîrlădeanu și-au unit destinele în mod oficial și au făcut nunta. Pe ea toată lumea o cunoaște, însă despre el nu se știu prea multe lucruri. Cu ce se ocupă acesta și cât încasează lunar.
Valeriu Gheorghiță a intrat în vizorul publicului larg în timpul pandemiei de Covid-19. Acesta a fost coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-Covid. În uniforma lui de militar, bărbatul oferea cele mai noi vești despre stadiul programului de vaccinare. Mai apoi, acesta a intrat în lumina reflectoarelor datorită relației pe care o are cu Monica Bîrlădeanu.
(CITEȘTE ȘI: CINE A PRINS BUCHETUL DE MIREASĂ LA NUNTA MONICĂI BÎRLĂDEANU. ESTE O FEMEIE DE SUCCES ÎN ROMÂNIA ȘI PILOT DE CURSE!)
Așa cum spuneam, Valeriu Gheorghiță și-a făcut simțită prezența în timpul pandemiei, iar după încheierea acesteia a rămas tot în zona medicală. Bărbatul are numeroase activități, iar din toate adună bani frumoși, însă o parte din aceștia îi zboară din buzunar.
Mai exact, soțul Monicăi Bîrlădeanu are în prezent funcție de manager al Spitalului de Urgență prof. Dr. Agrippa Ionescu din cadrul SRI. Însă, aceasta nu este singura ocupație a sa, căci Valeriu Gheorghiță este și profesor la Facultatea de Medicină și Farmacie din București. De asemenea, bărbatul oferă și consultanță medicală, astfel că are trei surse de venit.
Astfel, la sfârșitul lunii, în contul lui Valeriu Gheroghiță intră bani frumoși. Potrivit declarației de avere a acestuia, ca manager al spitalului SRI, bărbatul încasează 17.000 de lei pe lună. La acești bani se mai adaugă și alți 4.500 de lei pe lună din orele de curs pe care le ține la UMF Carol Davila, dar și alți 1.000 de lei, din activitatea de consultanță medicală.
Ei bine, toate acestea înseamnă că lunar Valeriu Gheorghiță încasează un total de 22.500 de lei. Însă, trebuie precizat că soțul Monicăi Bîrlădeanu nu rămâne cu toți banii în buzunar, căci acesta trebuie să plătească o sumă considerabilă drept pensie alimentară pentru cei doi copii pe care îi are din relația cu fosta soție.