Câte ore durează și câți lei costă să faci un „plin” mașinii electrice Dacia Spring
Tot mai mulți români au început să se orienteze spre mașini electrice. Din această categorie, cel mai des ales autoturism de către aceștia este Dacia Spring. Asta pentru că mașina are un preț considerabil mai mic comparativ cu alte modele de pe piață, iar costurile pentru combustibil sunt unele destul de reduse.
Dacia Spring a devenit tot mai populară în alegerile românilor. Mașina electrică aduce anumite avantaje. Aceasta este un autoturism de oraș, ce se strecoară repede prin trafic, iar costurile de întreținere sunt mici. Posesorii unui astfel de model nu se pot plânge atunci când vine vorba despre costurile combustibilului.
Mai exact, pentru a face un „plin” al unui autoturism Dacia Spring, șoferii trebuie să scoată din buzunar doar câțiva lei. De exemplu, pentru a încărca la domiciliu 100% bateria de 26,8 KWh, un român va scoate din portofel doare 35 de lei. Însă, costurile cresc dacă mașina este încărcată la o stație de curent alternativ publică. Aici un kwh costă între 1,9 lei și 3,3 lei, ceea ce înseamnă că pentru un „plin” conducătorul va da între 50 și 90 de lei.
(CITEȘTE ȘI: NOUA MAȘINĂ ELECTRICĂ CARE AR PUTEA DETRONA DACIA SPRING. CE PREŢ VA AVEA MODELUL COREEAN)
Dacia Spring
Trebuie menționat că timpul de încărcare al unei astfel de mașini de la aproape 0% la 100% variază între o oră la o bornă DC 30 kW, 5 ore pentru o încărcare 100% la un Wallbox de 7,4 kW și poate ajunge la 14 ore pentru o încărcare 100% la o priză standard de 2,3 kW.
De asemenea, cei interesați trebuie să mai știe că autonomia unei mașini Daciei Spring variază în primul în funcție de temperatura exterioară și stilul de condus. Mai exact, la o viteză medie de 50 de km/oră și o temperatură de – 15 grade Celsius, cu căldura pornită, autonomia Daciei Spring abia ajunge la 100 de km, însă crește la 136 de km la o temperatură medie de 5 grade.
În cazul acestui model, ce mai mare autonomie se atinge la o temperatură de 20 grade Celsius, atunci când climatizarea este oprită. În acest caz se ajunge la 213 km. Pe timp de vară, la o temperatură de 35 de grade, autonomia va ajunge la 115 km.