Câte milioane de euro a câștigat Selly cu Beach! Please în 2024. A dat marea lovitură!

Publicat: 17/09/2024 | 17:51
Cum ar fi încălcat Selly legea la Beach, Please! Sursă foto: Facebook Selly / Beach, Please

Selly s-a bucurat de un real succes cu festivalul Beach, Please! 2024. Cea de-a treia ediție a celebrului festival a marcat încasări de patru ori mai mari decât cea de anul trecut, mai exact, 20 de milioane de euro. Andrei Șelaru consideră că aceste sume sunt datorate numelor mari din industria muzicală internațională pe care le-a adus la festival. Travis Scott, Yeat, Wiz Khalifa și mulți alții s-au numărat printre artiștii prezenți la cea de-a treia ediție a festivalului Beach, Please!

Andrei Șelaru a declarat pentru Libertatea că festivalul a necesitat costuri de circa 14 milioane de euro, excluzând achizițiile de terenuri și de alte active, dar și că aceasta a fost prima ediție profitabilă din cele trei existente până în prezent.

Selly a dat lovitura cu Beach, Please!

Selly a declarat că succesul festivalului este datorat artiștilor internaționali care au fost aduși.

Nume mari din muzica internațională au fost prezente la festivalul Beach, Please!, iar odată cu ele a apărut și succesul festivalului.

„Dacă în 2023 am avut 12 artiști internaționali, anul acesta au fost peste 21, iar Travis Scott, headliner-ul nostru, este unul dintre cei mai scumpi artiști care au concertat vreodată în țara noastră. Aceste investiții majore s-au simțit și în revenue, încasările totale crescând de 4 ori față de ediția din 2023”, a spus Andrei Șelaru, conform profit.ro

Festivalul a durat 5 zile, iar numărul de participanți a fost de aproximativ 102.000 de persoane pe zi. Dintre toți cei care au achiziționat bilet, 90% au avut abonament pe întreaga perioadă a festivalului, iar 10% au avut bilet pentru o zi.

Festivalul s-a desfășurat pe un teren de 21 de hectare din nordul stațiunii Costinești, devenind astfel, cel mai mare festival din România ca suprafață, după datele organizatorului.

Cel mai dorit artist de anul acesta a fost Travis Scott, urmat de Yeat, Wiz Khalifa, Anitta și Ice Spice.

„Headlinerul a fost esențial. 40% dintre participanți și-au cumpărat bilet după data de 22 aprilie, când a fost anunțat Travis Scott”, a spus Selly conform sursei citate.

CITEȘTE ȘI: Ce vrea să schimbe Selly la Beach, Please! 2025, după ce Wiz Khalifa a tras un joint pe scenă: ”Ca să fie foarte clar!”

72.000 de bilete au fost deja vândute pentru Beach, Please! 2025

Festivalul a vândut, deja, 72.000 de bilete în pre-sale și a devenit cel mai bine vândut eveniment din România în această etapă. Selly pune aceste vânzări colosale pe seama încrederii pe care a câștigat-o din partea publicului.

“Ne mândrim cu faptul că 72.000 persoane și-au cumpărat bilet fără ca line-up-ul să fie anunțat. Acest fapt demonstrează mai mult ca orice loialitatea și încrederea publicului în brandul Beach, Please! Line-up-ul nostru de anul acesta a fost cu siguranță peste așteptările oamenilor și asta ne face să avem acest record absolut de pre-sale pentru 2025”, a mai adăugat el.

NU RATA: Travis Scott, ARESTAT! A iscat bătaie într-un hotel, agentul de pază a intervenit și… Detalii ireale