In copilarie exista o nevoie biologica de dulce. Aceasta este explicatia pe care o dau specialistii faptului ca micutii iubesc atat de mult zaharul. Iata cate dulciuri are voie sa manance prichindelul tau.
Cresterea ii mareste pofta de dulce In perioadele de crestere accelerata, organismul are nevoie de un aport crescut de calorii si, astfel, apare nevoia de dulciuri in cantitati mai mari. Insa, pe masura ce copilul inainteaza in varsta, dorinta de dulce scade. Pediatrii te sfatuiesc sa hidratezi organismul copilului cu lapte semidegresat, apa sau sucuri naturale preparate de tine acasa. „O reteta sanatoasa este cea de milkshake facut in casa: amestecati lapte degresat cu piure de fructe”, spune dr. Anca Daniela Lungeanu, medic specialist in diabet zaharat, nutritie si boli metabolice. Exista dulciuri sanatoase? Da. Salata de fructe, stafidele, caisele sau prunele uscate (doar o data pe zi), piureul de fructe fara zahar si fructele maruntite in iaurt sunt dulciurile ideale pentru copilului tau. Patru bomboane pe zi Si totusi, cate dulciuri are voie sa manance un copil? „Consumul de zahar trebuie limitat la 150-200 de calorii pe zi, echivalentul a trei cubulete de ciocolata sau patru bomboane. Iaurtul cu fructe si batoanele dulci cu cereale va pot induce in eroare, deoarece, aparent, sunt alegeri sanatoase pentru alimentatia micutului, insa, in realitate, ele contin foarte mult zahar” spune dr. Lungeanu. Nu uitati, atunci cand cititi etichetele dulciurilor, ca termeni precum lactoza, zaharoza, maltroza sau glucoza reprezinta carbohidrati, implicit zahar. Nu trebuie sa faceti abuz nici de produsele cu indulcitori artificiali ? zaharina, sorbitol, deoarece acestia pot dauna dintilor micutului.