Câte apartamente are Vali Vijelie: ”Le-am pierdut numărul”. Manelistul a cheltuit milioane de euro

Publicat: 24/11/2023 | 10:35
Vali Vijelie a investit milioane de euro în imobiliare/ sursă foto: captură video

Pe lângă banii pe care îi câștigă din cântări la nunți, petreceri și evenimente, Vali Vijelie (53 de ani) mai are și alte surse importante de venit. Manelistul a fost crescut într-o familie cu principii de viață solide, iar acum se poate bucura din plin de roadele muncii sale. Artistul a investit milioane de euro în apartamentele sale. 

Vali Vijelie trăiește acum o viață de rege, viață în care a muncit fiecare leuț câștigat. Se declară un om chibzuit, iar câștigurile și investițiile sunt pe măsură. Cu toate acestea, artistul și-a gestionat averea în așa fel încât să ducă un trai fără griji și a investit milioane de euro în imobiliare.

Citește și: GESTUL FĂCUT DE VALI VIJELIE, ÎN AMERICA, PENTRU CUMNATA ȘI FRATELE ANDREI! ADRIAN ENACHE A FOST MARTOR

Vali Vijelie investește banii în imobiliare

Invitat în emisiunea ”În oglindă”, Vali Vijelie a vorbit despre învățăturile pe care tatăl său i le-a insuflat de când era copil. L-a învățat să aibă grijă de banii pe care îți câștigă și să îi investească pentru a produce alte surse de venit. Imediat după Revoluție, artistul a fost îndemnat de către părintele său să cumpere mai mult e imobile și să le ofere spre închiriere.

”Tata tot timpul mă învăța să am grijă ce fac cu banii mei. Mi-a spus să îmi fac plăcerile, dar să mă pregătesc și pentru viitor. Îmi amintesc că după Revoluție a văzut că era Legea ilicitului și m-am dus și mi-am luat mașină. El se uita la mine, vedea că eu câștig mulți bani și mi-a spus să pun mâna să fac ce îmi spune el: «La parter cineva vinde o garsonieră, vezi că la etaj cineva vinde». Nu am înțeles atunci de ce mă punea să cumpăr case. Noi aveam un apartament cu trei camere. (…) Am cumpărat și casa și de fiecare dată mă gândesc la ceea ce îmi spunea el atunci”, a explicat Vali Vijelie, în emisiunea online ”În oglindă”.

Vali Vijelie are stea pe „Walk of Fame”. Sursă: Instagram

Neștiind ce îi rezervă viața și de frică să nu ajungă la mila nimănui, Vali Vijelie a investit bani mulți în imobiliare. Deși nu a înțeles prea bine cum stă treaba cu afacerile, manelistul a avut încredere în tatăl sau, iar roadele muncii sale au început să apară.

„Da, îi investesc în imobiliare pentru că el mi-a spus așa: ai grijă că orice cal ajunge gloabă. Dacă nu îți faci să îți vină câțiva lei, o să ajungi să trăiești din amintiri. Nu trebuie să ajungi la mila nimănui. Poate o să ai putere să cânți, dar nu știi ce îți oferă viața și tu din ceea ce câștigi învață.(…) Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat, dar puteam să fiu mai departe”, a mărturisit artistul.

Citește și: NAȘUL VIJELIE A ”SPART” BANII PE LĂUTARI! PETRECERE FARAONICĂ LA MARRIOTT, CU LIVIU VÂRCIU ȘI ANDREI ȘTEFĂNESCU LA MICROFON! ”CARTOFARU” ȘI-A BOTEZAT FETIȚA ȘI…

Vali Vijelie: ”Îmi permit tot ce vreau”

Cât despre numărul apartamentelor pe care le are, artistul nici nu le mai ține socoteală. Are atât de multe încât în momentul de față își poate permite orice.

„Dumnezeu știe când să ți le dea și atunci când trebuie. Sincer să fiu nu știu, pentru că niciodată nu le număr. Am destule încât să-mi permit la ora actuală tot ce vreau”, a concluzionat manelistul.

Citește și: PRINS CU MINCIUNA ȘI PEDEPSIT, VALI VIJELIE PLĂTEȘTE ACUM OALELE SPARTE: “CÂND APAR LA TELEVIZOR ZICI CĂ SUNT URSUL BALOO!”