Cătălin Zmărăndescu şi-a deschis sufletul şi a vorbit despre cel mai greu moment din viaţa sa. Cunoscutul luptător a fost la un pas să îşi pună capăt zilelor. Fostul concurent de la Survivor România a dezvăluit ce l-a făcut să se gândească la acest lucru.
Cătălin Zmărăndescu este cunoscut publicului ca fiind o persoană puternică, dar şi destul de dură. Cu toate acestea, a existat un moment în viaţa sa în care luptătorul s-a gândit la sinucidere.
Mai exact, vedeta a vrut să renunțe la propria viață, după ce a fost implicat într-un scandal, în 2009, atunci când a şi fost condamnat la închisoare.
„A fost cel mai greu moment din viața mea. Dacă rămâneam pe drumul ăla, făceam ani grei de pușcărie. În momentul în care am pierdut totul – și când spun totul, chiar e totul – după incidentul cu Gigi Becali, m-am urcat pe bloc, la etajul 10 și m-am așezat pe marginea blocului cu picioarele în gol.
Și îmi puneam întrebarea: De ce mai trăiesc? Am fost prost, am pierdut tot, am făcut greșeli, una după alta, nu are rost să mai trăiesc. În acel moment mi-a sunat telefonul.”, a povestit sportivul.
În continuare, Zmărăndescu a povestit şi cine a reuşit să îl convingă să nu facă acest gest necugetat, dar şi să preţuiască viaţa.
„Era un prieten foarte bun, e psiholog. Mi-a zis: Unde ești? Că vin acum! A venit, s-a așezat lângă mine, m-a luat de mână și mi-a zis: Dacă sari tu, sar și eu. Dar înainte să sari îți spun că ești un prost și un egoist, pentru că te gândești doar la tine.
Și a reușit să mă aducă cu picioarele pe pământ și să mă facă să îmi dau seama cât de puternic sunt. Momentul ăla a fost momentul meu de cotitură, care m-a schimbat foarte mult și m-a făcut să gândesc altfel”, a adăugat Zmărăndescu.
De asemenea, fostul concurent de la Survivor a făcut mărturisiri şi despre soţia, care i-a oferit a doua șansă la viață.
„În viața asta, fiecare dintre noi merită o a doua șansă. Dar una e când ți se dă a doua șansă și o accepți cu umilință și încerci să îndrepți tot ceea ce ai greșit, și alta e când accepți a doua șansă ca ceva ce ți se cuvine, și nu înveți nimic din chestia asta. Eu am primit a doua șansă și pentru mine a doua șansă se numește Nicu Gheară și Luiza Smărăndescu, soția mea.”, a mai explicat sportivul.
Sursă foto: Instagram