La 47 de ani, Cătălin Zmărăndescu a devenit tată pentru a patra oară. Luiza, frumoasa soție a celebrului luptător MMA, a dezvăluit numele pe care l-au ales pentru bebeluș, iar el a postat un mesaj emoționant pe Instagram. Felicitările curg încă pe conturile pe care le au pe rețelele de socializare.
Luiza Zmărăndescu a adus pe lume al doilea copil cu soțul ei în mare secret. Iar minunata veste a fost făcută publică mai târziu de fericiții părinți. După cum puteți vedea în galeria foto a articolului, soția lui Cătălin Zmărăndescu a așternut pe contul său de Instagram câteva gânduri impresionante în limba engleză, dezvăluind totodată numele ales pentru bebeluș: Cătălin Otto Zmărăndescu – da, micuțul, poartă același nume pe care îl are și tatăl său! Fostul luptător a scris următorul mesaj pe contul său oficial de Instagram: “Astăzi (3 septembrie) la ora 10:12 a venit pe lume Zmără Jr 4.300kg si 50 cm , aș vrea să puteți simți ce este în sufletul meu acum, fericire, și vă doresc tuturor la fel. Am o soție, o fetiță, iar acum un băiat pe cinste” .
Luiza și Luiza Zmărăndescu și-au adus deja mezinul acasă. Aici, Zmără Junior a fost așteptat cu multă nerăbdare și dragoste infinită de surioara lui mai mare, Matilda Victoria, care are aproape doi anișori. Fostul concurent de la “Ferma. Un nou început” mai are o fată și un băiat din prima căsnicie: Alexandra și Mihai.
Nu rata: Scandal la “Ferma”, cu Zmărăndescu și Moroșanu: “L-ai nenorocit! L-ai distrus!”
Luiza și Cătălin Zmărăndescu s-au mutat în Târgoviște în urmă cu un an și dețin o fermă.
“De casă se ocupă în general Luiza, curtea este a mea, dar nu de puține ori mă bag la bucătărie și curățenie, mai ales că Luiza este însărcinată. În august ar trebui să nască. Am cam 80 de păsări acum, dar în curând se va mări familia cu puișorii de la clocitoare și plus ce vor mai fi de la cloșcă. vem și doi căței care au grijă de gospodărie. Bineînțeles că am și ajutor, Matilda mă ajută …la răsturnat recipientele cu mâncarea păsărilor (n.r.: a râs). Fetiței mele îi place să adune ouăle din cuibare și o las chiar dacă le mai și sparge.
Sunt foarte bucuros. Ne mai doream un copil, nu era programat ce-i drept. Am avut și noi o perioadă mai liberă și ne-am cam distrat. Luiza este însărcinată în trei luni, iar la începutul lunii septembrie va naște. Diferența de vârstă dintre Matilda și surioara sau frățiorul ei va fi foarte mică, doi ani și vreo trei luni, așa că e bine, vor crește și se vor juca împreună”, a declarat celebrul luptător MMA înainte de nașterea fiului său cel mic.