Cătălin Scărlătescu a slăbit din nou! Cât de mari i-au rămas hainele
Cătălin Scărlătescu (50 de ani) le-a arătat internauților cât de mult a slăbit în ultimele luni. Cheful bucătar s-a întors recent din America Latină, acolo unde a participat la filmările show-ului America Express, alături de iubita sa, Doina Teodoru (32 de ani).
La un moment dat, Cătălin Scărlătescu ajunsese să cântărească 120 de kilograme, iar grăsimea pe care o avea acumulată în corp îi putea crea probleme mari de sănătate. Așa că cheful bucătar s-a ambiționat și a dat jos 50 de kilograme.
Întors din America Latină, acolo unde a filmat pentru noul show America Express, Cătălin Scărlătescu s-a întors cu mai multe kilograme în minus, iar acest lucru este vizibil cu ochiul liber. Vedeta de televiziune le-a arătat internauților cât de mari i-au rămas hainele ce le purta în primăvara acestui an, înainte de a pleca peste hotare.
”Asta e bluza cu care am filmat în primăvară. Efectul America Express, ăsta e!”, a spus Cătălin Scărlătescu, într-un videoclip postat pe pagina personală de Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
O postare distribuită de Catalin Scarlatescu (@chef_catalin_scarlatescu)
Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu vor forma echipă la America Express
Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru vor apărea pe micile ecrane, în cadrul emisiunii America Express Drumul Aurului. Cei doi îndrăgostiți fac echipă și se vor lupta pentru a câștiga marele premiu oferit de Antena 1.
”Îmi place show-ul ăsta mult de tot! În Asia am fost de multe ori, am văzut-o aproape pe toată, dar vreau să descopăr America din postura asta. @doina.teodoru spune despre noi că ea e genul rucsac, iar eu sunt genul troller. Să vedem ce-o să iasă din combinația asta! @asiaexpressromania … venim!!!”💜, spunea chef Cătălin Scărlătescu, în urmă cu mai multe luni.
Cum a reușit Chef Cătălin Scărlătescu să dea jos 50 de kilograme
Chef Cătălin Scărlătescu povestea la un moment dat cum a reușit să dea jos 50 de kilograme. Bucătarul profesionist a spus că a avut o voință de fier atunci când și-a impus să renunțe șa pâine, carne, dulciuri și alcool.
”Am zis că vreau să fac o schimbare. Dar cred că erau şi toate date peste cap în analize. Erau praf, nu mai dormeam bine şi am zis, gata, trebuie să slăbesc. Nu mai mănânc carne deloc, nu mai beau alcool. E simplu. Eu am spus într-o zi că nu mai fumez şi n-am mai fumat, la fel pot să zic orice. Nu am mâncat pâine, carne, dulciuri şi nu am băut alcool.
”Am mâncat, în schimb, doar salate proaspete, spanac, ştevie, castraveţi, roşii, mere, grapefruit, prune, nuci şi migdale neprăjite şi nesărate. Nu contează ordinea sau cantitatea, însa nu ai voie să mănânci nimic altceva. Legumele se pot face pe grătar, verziturile se fac salate proaspete stropite doar cu lămâie (fără ulei) şi un strop de sare, iar fructele se consumă proaspete. Este, însă, o dieta severă, eu nu recomand nimănui să ţină un astfel de regim fără să consulte medicul. Fiecare organism are propriile necesităţi, aşa că nu e bine să ţinem diete ”de capul nostru”, a dezvăluit Cătălin Scărlătescu.
VEZI ȘI: DE NECREZUT! CÂȚI LEI COSTĂ 3 MICI LA RESTAURANTUL A CĂRUI IMAGINE ESTE CĂTĂLIN SCĂRLĂTESCU