Cătălin Moroșanu strânge bani pentru Sergiu, tânărul venit pe cal maternitate. Mesajul emoționant al sportivului pentru fanii săi

De: T.S
Publicat: 31/03/2020 | 21:36

Luptătorul de K1 Cătălin Moroşanu a spus marți seară, pe pagina sa de Facebook, o altă poveste din viața lui Sergiu, tânărul care a ajuns cunoscut după ce a parcurs în mijlocul pademiei cu un cal 30 de kilometri pentru a ajunge la Maternitatea de Iași unde i se născuse ultimul copil.

Sportivul a decis că de acum se va implica să îl ajute pe el și pe familia sa să scape din condițiile mizere în care locuiesc și să le găsească o casă. Recent, Moroșanu l-a vizitat și a rămas impresionat de comportamentul lui modest.

Apel către fani

Și cum haina nu îl face pe om, sportivul a deschis o campanie de strângere de fonduri pentru tânărul carea a demostrat că face orice pentru familia sa.

„Nu ne-a cerut niciodată nimic, s-a urcat pe cal și a făcut ce trebuia să facă orice bărbat pentru familia lui, iar asta ne-a mobilizat pe toți.

Astăzi, Sergiu a dat o nouă dovadă de omenie, care m-a impresionat.

O parte dintre pachetele voastre (cele expediate pe adresa BZI) a ajuns la familia Ciobotariu. Primul lucru pe care Sergiu l-a făcut după ce și-a oprit strictul necesar și ce putea depozita în micuța lui încăpare pentru perioada următoare, a fost să doneze alte haine, jucării și alimente vecinilor săi care sunt la rândul lor în nevoie. “Dumnezeu mi-a oferit așa multe șanse, așa că, din puținul meu, pot oferi și altora care acum nu au nimic”.

În astfel de momente, Sergiu continuă să ne ofere exemple. Viața este ca un ecou până la urmă. Cu toții ați făcut o comunitate fericită, iar pentru perioada următoare au cele necesare. Și dacă ar fi vrut să păstreze toate lucrurile frumoase de la voi, nu are unde să le țină în acest moment. Momentan, are tot ce îi trebuie. Vă rog să păstrați pachete și pentru viitor, nu le trimiteți cu toții acum.

Sergiu vă mulțumește din suflet pe această cale, iar noi continuăm să luptăm pentru a-i împlini visul, acela de a avea o casă adevărată.

Conturile lui Sergiu sunt următoarele:

RO50BRDE240SV35310842400 în lei

RO84BRDE240SV35311132400 în Euro
cu codul SWIFT: BRDEROBU

Pe ambele conturi, titularul este Ciobotariu Sergiu Ion.

Doamne ajută!”, a scris Moroșanu pe pagina lui de Facebook.

Povestea tânărului din Iași

Restricţiile impuse de starea de urgenţă din România şi lipsa banilor nu l-au oprit pe un tânăr din Iaşi să meargă la maternitate şi să-şi vadă soţia şi copilul nou-născut. Este povestea lui Sergiu Ion Ciobotariu, în vârstă de 22 de ani, din comuna Răducăneni, judeţul Iaşi. Tânărul mărturiseşte că a aflat că soţia lui i-a născut miercuri, 25 martie, al treilea copil, un băieţel. Nu a putut rezista, aşa că a mers să-şi vadă băieţelul şi soţia.