E un dur în ring, dar în viața de zi cu zi te întâmpină numai cu glume! Este mereu vesel și, implicit, dornic de a petrece! Așa că nu este o necunoscută pentru el distracția într-un club! Unde sunt fete de fete! Cătălin Moroșanu, unul dintre cele mai iubite personaje din showbiz, pentru că a atacat de ceva vreme și acest domeniu, s-a ”dezlănțuit” de curând într-un club de fițe din Capitală, alături de prieteni, dar cu ochii și pe o tinerică blondă! A rămas doar cu privitul, pentru că doar atât și-a propus cel supranumit ”Moartea din Carpați”. CANCAN.RO, site-ul nr.1 din România, l-a întâlnit pe celebrul luptător de K1 în plină acțiune, în afara ringului.
Îi place la nebunie să se distreze, să polemizeze, să-și clătească privirea cu o ”piesă” brunetă sau blondă! Zilele trecute, Cătălin a revenit în club, după ce a fost pe drumuri mult timp, pe teritoriu asiatic, unde a filmat reality-show-ul Asia Express. A pășit pragul cunoscutului BOA, alături de câțiva prieteni. Acolo, atmosferă încinsă, dansatoare una și una, multe fete cu sclipici! Iar Cătălin a arătat, încă o dată, că se simte ca peștele în apă. (CITEȘTE AICI: REACŢIA LUI CĂTĂLIN MOROŞANU, DUPĂ CE A AFLAT CĂ A FOST FĂCUT KO DE UN POLIŢIST: ”M-AM SĂTURAT! O SĂ FAC PLÂNGERE…”)
De cum a intrat, s-a instalat la un separeu, dar nici prin gând nu i-a trecut să se așeze, confortabil! Nu, Cătălin și-a luat paharul, a aruncat paiul în el și, printre sorbituri, a fixat asistența. O tânără blondină i-a atras atenția, iar ”Moartea din Carpați” a devenit un ”dulce”. A intrat în vorbă cu ea, au glumit și-au spus vorbe frumoase. Doar un schimb finuț de replici, pentru că luptătorul a revenit la discuții cu amici lui. Și are și o soție iubitoare acasă!
La un moment dat, Cătălin a început să butoneze telefonul, dar a uitat de el atunci când prietenii l-au luat la întrebări. ”Gașca” lui Moro s-a distrat pe cinste, băieții chiar au și dansat, pe alocuri, lejer. (VEZI AICI: TOATĂ LUMEA ÎL CUNOAŞTE PE CĂTĂLIN MOROŞANU, DAR PUŢIN ŞTIU CUM ARATĂ FRATELE LUI! UITE CÂT DE BINE ÎI SEAMĂNĂ CLAUDIU)
În jurul orei 3 dimineața, petrecăreții au hotărât că e timpul să pună punct distracției și s-au ținut de cuvânt. Au părăsit clubul, dar și-au promis o revedere cât de curând.
La finalul anului trecut, Moroșanu făcea o petrecere de pomină într-un alt club, Nuba, doar că atunci s-a retras ceva mai târziu. Și atunci, tot o tânără sexy s-a plimbat pe lângă el, doar că era brunetă. Dar Moro era puțin abătut și nu a băgat-o în seamă.
Experienţa de pe teritoriul asiatic a fost un test pentru toate echipele care au acceptat provocarea reality show-ului ,,Asia Express”. Deşi pentru unii dintre ei despărţirea de familie a fost foarte grea, căci filmările au durat nici mai mult, nici mai puţin de cinci săptămâni, Cătălin Moroşanu a avut ocazia să participe în acest concurs alături de fratele său.
Claudiu, fratele mai mic al luptătorului, a fost coechipierul perfect într-o cursă a rezistenţei fizice şi psihice. Cei doi au mărturisit că atât reuşitele, cât şi greutăţile acestui show nu au făcut decât să îi apropie şi mai mult. ,,Gândiţi-vă că nu am mai stat cu fratele meu din clasa a șaptea şi după atâţia ani tot la fel de bine ne înţelegem! Am făcut o echipă extraordinară şi ne-am completat unul pe celălalt”, a povestit Cătălin Moroșanu. Mai mult, a dezvăluit că nu ar fi concurat în acest show alături de un alt coechipier, iar competiţia le-a arătat că până şi în cele mai dificile momente se pot baza necondiţionat unul pe celălalt: ,,Am realizat cât de bine mă înţeleg cu fratele meu şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că ne-a adus împreună în această aventură. Ştiu că toată viaţa o să fim unul lângă altul, o să ne iubim şi o ne purtăm de grijă!”. (NU RATA, PE CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA: VIDEO EXCLUSIV. ”TALENTATA” I-A ŢINUT COMPANIE PÂNĂ LA 5 DIMINEAŢA LUI CĂTĂLIN MOROŞANU!)
,,Pentru mine, acest show a fost o adevărată aventură! Nu am văzut Asia din perspectiva unui turist, ci a unui localnic care trăieşte şi munceşte acolo! Dar am trăit şi momente grele… ajunşi în Laos, nu găseam un loc unde să dormim şi eram disperaţi… extrem de obosiţi”, a mai spus luptătorul.