Cătălin Moroșanu, câștigătorul celei de-a doua ediții ”Poftiți la Nea Mărin”, lăudat: ”Este cel mai implicat om pe care îl cunosc!”

Publicat: 18/07/2018 | 10:19

Cea de-a doua ediție a reality show-ului ”Poftiți la Nea Mărin” nu a venit doar cu foarte multe provocări, ci și cu o mulțime de surprize.

Cele patru vedete implicate – Gina Pistol, Margherita de la Clejani, Cătălin și Claudiu Moroșanu- au avut parte de sarcini la care nici nu se gândeau: au fost ospătari, entertaineri, oameni de serviciu, ajutoare de fermier, muncitori pe câmp, au modelat trandafiri de marțipan și au livrat mâncare la domiciliu.  Asta pentru că în restaurantul de pe malul Mării Negre pe care Nea Mărin îl administrează au fost organizate tot felul de evenimente, de la zile aniversare și seri tematice, până la parastase.

Cu toate acestea, din cauză că afacerea cu restaurantul este una nouă pentru toți cei implicați, chiar și pentru Nea Mărin, de data aceasta nu au reușit să obțină profit. Ba dimpotrivă, localul a mers în pierdere, ceea ce nu i-a permis lui Nea Mărin să ofere premiul de 2.000 de euro.

Chiar și așa, pentru faptul că a fost foarte conștiincios și responsabil, Cătălin Moroșanu a fost desemnat câștigator, chiar dacă titlul pe care l-a obținut este doar unul onorific.

Este cel mai implicat și mai serios om pe care eu îl cunosc. El tot timpul se stresează ca lucrurile să iasă bine”, a recunoscut Margherita, care și-a promis că după experiența de la Nea Mărin își va aloca o săptămână, timp în care să se recupereze.

Și Cătălin a recunoscut că va avea nevoie de cel puțin două zile să-și revină după perioada petrecută alături de Nea Mărin: ”Două zile de somn de voie. Nu ai cum altfel”.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult