Cătălin Moroșanu a ținut, încă o dată, să dezmintă zvonurile potrivit cărora ar urma să divorțeze de soția lui. Luptătorul anunță că se înțelege perfect cu Georgiana și că împreună formează o echipă imposibil de destrămat. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 17 ani.
Invitat în cadrul podcast-ului găzduit de Roxana Nemeș, Cătălin Moroșanu a explicat că Georgiana l-a înțeles cu fiecare ocazie, precizând că distanța nu le-a afectat deloc relația.
“În familie, n-am simțit răceală pentru că mereu soția mea când simte că stau prea mult la București îmi spune hai acasă, treci acasă. Așa că am stat acasă două săptămâni, cuminte, frumos. Trebuie în viață să îți dai seama că sunt anumite lucruri pe care trebuie să le faci la un moment dat. Distanța poate că a fost și bună pentru că te ajută să ții focul aprins și să întreții și dorul”, a declarat Cătălin Moroșanu.
În continuare, Cătălin Moroșanu a mărturisit că se înțelege perfect cu soția lui, pe care o consideră femeia ideală.
“În momentul când nu mai suporți persoana respectivă, fugi mâncând pământul. Noi, în anii ăștia, nu am avut niciodată sentimental ăsta, de a nu ne suporta. Eu am fost cu Georgiana într-o vacanță în Thailanda, am stat împreună, nu simțeam că ne deranjăm unul pe altul. Suntem o echipă. Nu eram stresați, ne plăcea compania. Nu plec de la premisa că e nevasta mea și trebuie să mă comport frumos. Vine de la sine. Dacă cineva este destinat să fie în viața ta, mergi până la capăt”, a mai spus Cătălin Moroșanu.
Luptătorul are, însă, un mare regret. Din cauza proiectelor persoanale, nu a putut fi alături de fiica lui, Natalis, în unele momente.
“Singurul meu regret este că nu am stat mai mult lângă fata mea, să văd cum crește, să mă bucur de momentele importante din viața ei”, a mărturisit luptătorul.