Cătălin Măruță, departe de sediul Pro TV pentru cinci zile. Cu ce se confruntă soțul Andrei. “Țineți-mi pumnii!”

Publicat: 03/02/2022 | 07:12

Cătălin Măruță a intrat în izolare după ce a intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu coronavirus. Astfel, prezentatorul va sta departe de sediul Pro TV pentru cinci zile. Va apărea, totuși în emisiune, dar online.

Cătălin Măruță a făcut anunțul pe contul personal de Instagram. După ce carantina va lua sfârșit, soțul Andrei se va testa. În cazul în care rezultatul va fi negativ, va reveni la locul de muncă. Până atunci, gazda emisiunii va fi Adela Popescu, cea care prezintă și “Vorbește lumea”.

(VEZI AICI: ANDRA ȘI CĂTĂLIN MĂRUȚĂ S-AU SEPARAT DE REVELION. UNDE A PETRECUT PREZENTATORUL DE LA PRO TV ȘI UNDE A FOST CÂNTĂREAȚA)

Pe contul personal de Instagram, Cătălin Măruță a vorbit despre situația în care se află, având, totodată, un mesaj pentru soția sa, Andra.

Cum s-a încheiat ziua dupa emisiunea de ieri? Cu o izolare! Din păcate, una dintre persoanele cu care am interacţionat a făcut un test PCR care a ieşit pozitiv. Din fericire, eu nu am apucat să intru în contact cu familia mea, aşa că m-am izolat şi stau cuminte timp de 5 zile, după care mă voi testa. Dacă vă întâlniţi cu Andra zilele astea, în studiouri TV sau la radio, întrebaţi-o dacă îi este dor de mine şi reamintiţi-i să îmi lase ceva bun la uşă. La emisiune, o să mă vedeţi online, desigur! Ţineţi-mi pumnii, să treacă repede timpul…”, a precizat prezentatorul emisiunii “La Măruță”, pe Instagram.

Andra și Cătălin Măruță au fost infectați cu COVID

În urmă cu un an, Andra și Cătălin Măruță au fost infectați cu COVID-19. La momentul respectiv, prezentatorul de la Pro TV a precizat că este vorba despre o formă ușoară a virusului.

Ce vreme frumoasă, numai bună de vacanță, mai ales că săptămâna viitoare este și vacanța copiilor. Asta este, chiar o să avem o vacanță împreună, în perioada asta vrând, nevrând. Să știți că o să fim și la emisiune, chiar dacă noi va trebui să stăm 14 zile acasă, nu este nicio problemă, emisiunea La Măruță continuă așa că eu și echipa mea cu siguranță vom găsi cele mai inedite momente și cele mai inedite lucruri pentru a face ca show-ul să meargă mai departe. Tot ce putem să vă spunem este că ne simțim bine. Vă mulțumim pentru mesaje, pentru gânduri și aveți grijă de voi: sănătatea pe primul loc. O să vă mai țin la curent cu perioada asta”, a spus, la momentul respectiv, Cătălin Măruţă.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult