Cătălin Hîldan, Unicul Căpitan

5 octombrie 2000 a devenit ziua care ne-am fi dorit cu toții să nu fi existat! A fost ziua în care am aflat că în viața unui fotbalist există nu doar bani, mașini sau femei, dar și suferință, durere și, din păcate, și moarte! A fost ziua în care am realizat că expresiile „câine până la moarte” și „și-a dat viața pe teren” nu sunt doar figuri stilistice, ci și o crudă realitate. A fost ziua în care Cătălin Hîldan a îmbrăcat pentru ultima dată tricoul alb-roșu cu numărul 11, atât de drag lui încât el avea să fie și ultimul care îl poartă.

Într-un amical blestemat la Oltenița, inima lui a bătut pentru ultima oară pentru Dinamo, clubul cu care s-a identificat din prima până în ultima clipă a unei cariere ce promitea enorm, curmate brusc la doar 24 de ani. Jucase 138 de meciuri pentru „câinii roșii” și marcase șase goluri și avea tot viitorul în față, după ce a participat și la EURO 2000, unde naționala României a ajuns în sferturile de finală.

Cu siguranță, au fost jucători care au însemnat mai mult din punct de vedere sportiv pentru gruparea alb-roșie decât Cătălin, dar din punct de vedere afectiv e greu să concurezi cu ceea ce a însemnat cu adevărat Unicul Căpitan! Un lider înnăscut, genul de fotbalist care putea ţine piept furtunilor de unul singur, un om instinctiv alimentat de emoţii, adrenalină şi dorinţa nebună de victorie. Puteai merge la război cu el pentru că avea o misiune certă: de a câștiga Jocurile Foamei.

Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de...

Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de...

De aceea, peluza care îi poartă de atâta timp numele îi cinstește memoria cu fiecare ocazie specială în speranța de a le insufla celor care îmbracă tricoul lui Dinamo spiritul Cătălin Hîldan.