Catalin Crisan a trait o spaima cumplita
Catalin Crisan a trait clipe de cosmar saptamana acesta intr-o sala de cinema din Capitala. Plecat la film cu fiul sau, Raris, in varsta de sapte ani, cantaretul a fost „tarat” de prichindelul neastamparat in fata unei case de bilete pentru o proiectie 6 D – un format aflat in mare voga in cinematografe. Dupa ce au cumparat biletele, au intrat in sala si si-au ocupat locurile, tatal si fiul au asteptat nerabdatori inceperea filmului mult laudat.
Numai ca, dupa primele secvente, artistul a inceput sa ameteasca din cauza efectelor 6 D, care ii dadeau senzatia ca se afla in mijlocul actiunii si, speriat, a dat sa se ridice si sa plece. Uitandu-se insa catre pustiul sau, Catalin a sesizat ca acesta se distreaza copios cand fotoliul lui se zdruncina si ca este fascinat de efectele 6 D, care dau spectatorului senzatia ca se afla in mijlocul actiunii. „Desi este un film de cateva minute, mie mi s-a facut rau.
As fi vrut sa ies, sa ma duc oriunde. Ma gandeam si la copil, ca daca eu ma simt asa de rau, ce o fi pe el, saracul. Dar de unde… Baiatul era in culmea fericirii! Asa ca in timp ce el chiuia si se simtea de minune… in spatiu, eu am inchis ochii, l-am strans de mana si am ramas pe loc numarand minutele. A fost ceva greu de suportat”, ne-a povestit Catalin Crisan.