Holger Dopke, patronul unde lucra Cătălin Ciolpan, românul acuzat de viol şi crimă în Germania, a fost audiat, în cea de-a treia zi din proces. Angajatorul a spus judecătoarei că “scuza” că băutura l-a făcut pe Ciolpan să ucidă este exclusă, întrucât era un angajat impecabil, foarte des verificat şi care, într-un an şi jumătate, nu a avut niciun accident, nici măcar o zgârietură pe vopseaua camionului.
“Gândiţi-vă că într-un an şi jumătate, cât a lucrat la mine, nu a avut niciodatã niciun accident rutier, ceea ce este foarte rar. Nu a avut nici măcar o zgârietură pe vopseaua camionului, ceea ce este ceva rar de tot, poate unul la 200 de angajaţi. Aşa ceva este imposibil. Nu avea cum să fie acest om un alcoolic. El era un şofer de camion care călătorea de patru ori pe săptămână în Elveţia, se confrunta cu vămuirea, cu securitatea marilor corporaţii. Deci este imposibil ca el să fi fost alcoolic sau să fi consumat alcool cât era în curse”, a spus Holger Dopke.
Patronul a mai dezvăluit faptul că, de la arestarea lui Ciolpan, a primit numerosase scrisori şi telefoane de ameninţare, iar tot ceea ce îşi doreşte de la soluţionarea acestui caz este ca aceste ameninţări la adresa sa să înceteze.