Cătălin Cazacu își vinde restaurantul, la doar nouă luni după ce l-a inaugurat! Afacerea îi merge bine, după cum spune, dar nu mai are timpul necesar pentru a se ocupa de ea. Ăsta este motivul pentru care prezentatorul matinalului de la Antena Stars are de gând să renunțe. A pus și un preț, iar CANCAN.RO are detaliile, în exclusivitate.
Cătălin Cazacu și-a scos afacerea pe tarabă! Nouă luni s-a ocupat de restaurantul de pe lângă Mall Promenada, dar a decis că este prea mult pentru el. Timpul nu-i permite să se miște așa cum și-ar dori, e plecat prin țară, cu proiectele lui de televiziune, așa că a luat decizia.
(CITEȘTE ȘI: MOTIVUL PENTRU CARE CĂTĂLIN CAZACU A SĂRUTAT-O, ÎN DIRECT LA TV, PE NATALIA MATEUȚ: ”MĂI, OMULE…”)
Cătălin Cazacu, prezentatorul de la Antena Stars, alături de Natalia Mateuț, a explicat motivele pentru care renunță la afacerea lui. ”Sunt foarte ocupat cu toate proiectele mele, pentru că e ceva foarte drag mie. Am și început un proiect foarte mare. Petrecerile alea pe care le fac eu… Am început să plec cu ele prin țară și, din păcate, din patru săptămâni cât are luna, eu trei sunt plecat. Și nu e normal, nu mă pot ocupa de afacere așa cum trebuie.
Restaurantul este funcțional, se mănâncă și acum, dacă te duci vezi. E perfect! Eu nu-l vând pentru că nu merge, ci pentru că nu mai am cum să mă ocup de el”, a dezvăluit Cătălin Cazacu, pentru CANCAN.RO.
Prețul pe care-l cere Cazacu este de 100.000 de euro, dar este dispus să negocieze. Locația are 96 de metri pătrați și este complet echipată. Restaurantul dispune, de asemenea, și de o terasă complet echipată, iar aparatura din bucătărie este perfect funcțională.