Considerat unul dintre cei mai râvniți burlaci din România, Cătălin Cazacu a vorbit, într-un interviu recent, despre femeia perfectă care ar putea să îl cucerească instant.
Campionul la motociclism spune, evident, în spirit de glumă cu nu are defecte și recunoaște că femeia perfectă pentru el va fi aceea care îl va iubi așa cum are el nevoie.
Întrebat cum stă la capitolul iubite, Cătălin Cazacu a mărturirisit, pentru Ciao.ro. „Cum am stat tot timpul, îmi plac în continuare. N-au roit niciodată în jurul meu, nu sunt un Don Juan, este doar un mit”.
„Nunta mea va fi o singură dată în viață, am mai spus acest lucru și din acest motiv nu m-am grăbit și nu mă grăbesc.
Fata perfectă pentru mine este cea care mă iubește. Nu am o tipologie anume. Aș spune că am un singur defect, acela că sunt perfect”, a mai declarat Cătălin Cazacu, pentru aceeași sursă.
În luna mai, Cătălin Cazacu a dezvăluit și motivul principal pentru care, încă, nu s-a însurat. Și-a făcut o promisiune și este hotărât să facă pasul cel mare o singură dată în viață, astfel că nu are rost, în opinia lui, să se grăbească.
“Nu am ajuns niciodată în fața altarului pentru că mi-am jurat că atunci când se va întâmpla va fi o singură dată pentru viața asta, așa că încerc să o întârzii cât mai mult, ca să rămână cât mai puțin.
Sunt sigur că ce-i al meu e pus deoparte. Nici nu că am cunoscut-o, nici nu spun că n-am cunoscut-o. Ce-i al meu e pus deoparte. Acasă nu e nici măcar câinele, și ăla m-a părăsit. Nu e nimeni acasă, iar când va fi acasă o să se vadă chestia asta și pe mine”, a declarat Cătălin Cazacu.