Cătălin Botezatu se reface după operația dificilă prin care a trecut: „Îmi revin încet, dar sigur!”

Publicat: 01/10/2019 | 09:59

Cătălin Botezatu se reface după operația foarte grea de extirpare a unei tumori rare, spre bucuria tuturor celor care îl iubesc. Designerul își ține prietenii la curent cu evoluția stării sale de sănătate și, din fericire, are vești bune.

Cătălin Botezatu se reface în Turcia și a dorit neapărat să își anunțe fanii că se simte din ce în ce mai bine, prin intermediul rețelelor de socializare. Designerul este vizibil schimbat față de fotografiile pe care le-a publicat imediat după operație.

„În ceea ce mă privește, îmi revin încet, dar sigur. Am făcut un nou control și în curând totul va intra în normal! Mulțumesc încă o dată celor care mi-ați scris mii de mesaje și sunt fericit că nu m-ați uitat!❤”, mesajul transmis  pe rețelele de socializare de Cătălin Botezatu.

Operația a durat șase ore

În urma operației care a durat șase ore, medicii turci i-au extirpat lui Cătălin Botezatu jumătate de colon și i-au făcut chimioterapie hipertermică, o procedură prin care au îndepărtat orice risc de extindere a infecției în organism.
Bote are probleme de sănătate, din 2015, și cu inima și are montate și cinci stenturi până în prezent.

Cătălin Botezatu, primele declarații după ce i-a fost extirpată tumora rară

Cătălin Botezatu a urcat pe conturile sale de socializare o înregistrare în care le mulțumește tuturor pentru mesaje, mai ales apropiaților care s-au îmbarcat de urgență în avioane și au mers la el, în clinica din Istanbul, unde a fost operat la colon. În timpul declarațiilor, celebrul designer a dezvăluit că starea lui de sănătate este una bună și că se află în perioada de recuperare care este una extrem de grea. În prezent, el se află la pensiunea unei bune prietene.

“Bună, dragii mei! După o absență de 20 de zile, iată că intru din nou în contact cu voi. O fac în primul rând pentru a vă mulțumi, pentru că au fost atât de multe… mii de mesaje pe toate rețelele de socializare, încât mă simt onorat și mă simt mai iubit ca niciodată. Vă mulțumesc, începând cu prietenii mei, care s-au urcat în avioane în momentul în care au aflat de ceea ce mi se întâmplă, până la persoane care mi-au scris din toate colțurile lumii; și care au sunat neîncetat și care mi-au transmis neîncetat zeci, sute de mesaje, interesându-se de viața mea.

Sunt bine acum, sunt ok, sunt în România. Sunt într-un loc drag mie, la Mary, buna mea prietenă, aici, la pensiunea Mai – am o perioadă de recuperare, care este destul de grea, dar peste care voi trece. Și vă asigur că totul o săfie bine de acum încolo și vom ține legătura mai mult. Încă o dată: mii de mulțumiri prietenilor mei, medicilor, oamenilor de televiziune, oamenilor din televiziuni, lista este enormă. Cert este că vă iubesc foarte tare și m-am simțit atât de iubit, încât asta mi-a dat putere. Vă mulțumesc și vă iubesc.”, a spus designerul într-o filmare făcută publică atât pe Instagram, cât și pe Facebook, după ce și-a revenit din operație.