Cătălin Botezatu intervine în discuțiile aprinse care se poartă pe tema agresiunii la care a fost supusă Daniela Crudu, iar designerul are punct punct de vedere tranșant. După ce a fost nevoită să apeleze la ajutor medical de urgență în urma loviturilor pe care le-a primit din partea iubitului ei croat, Cruduța se află în centrul atenției, iar subiectul extrem de sensibil al violenței împotriva femeilor primește o filă suplimentară.
Cătălin Botezatu recunoaște că nu i-a venit să creadă atunci când a auzit prin ce a trecut Daniela Crudu și spune, de la bun început, că nu poate fi de acord cu astfel de violențe. Duritatea este nejustificată, consideră Cătălin Botezatu, chiar dacă – uneori – există unele ”motive” care ar crește tensiunea dintre părțile implicate în conflict. Însă o reacție violentă trebuie să fie exclusă.
”Nu mi-a venit să cred când am auzit! Nu sunt de acord niciodată cu astfel de violențe și mai ales ca bărbat să dai într-o femeie, indiferent când te mult te aduce ea în stare să faci acest lucru, nu are nici măcar o justificare! Duritatea este inexplicabilă în astfel de cazuri”, a declarat Cătălin Botezatu pentru wowbiz.ro .
Totuși, Cătălin Botezatu a încercat să intre cât mai ”adânc” în acel scenariu halucinant care a făcut ca Daniela Crudu să ajungă, pe targă, la Spitalul Universitar din București, declarând și că – din punctul său de vedere – este ”posibil” ca și Cruduța să fi avut o parte de ”vină” în acel context.
”Pe de altă parte, dacă un bărbat a ajuns să facă așa ceva este posibil ca și Daniela să îl fi determinat să fie atât de violent! Poate unele femei ”și-o cere”, așa cum se spune pe românește, sigur a făcut ea ceva, însă nu trebuia să se termine atât de urât. Îmi pare rău pentru Cruduța, este o persoană mișto, carismatică, atât de veselă mereu și de frumoasă, încât sper să își revină și să își ia viața în piept fără iubitul acesta croat”, a mai spus Cătălin Botezatu.